Reținut pentru că ar fi tâlhărit o persoană

Reținut pentru că ar fi tâlhărit o persoană

Polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Botoșani - Biroul de Investigații Criminale au emis ordonanță de reținere pentru 24 de ore, la data de 19 iunie 2024, pe numele unui tânăr, din municipiul Botoșani, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de tâlhărie. 

În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, la data de 19 iunie 2024, în jurul orei 13:00, în timp ce se afla pe terasa unui local public, din municipiul Botoșani, pe fondul uneui conflict spontan, avut cu un bărbat de 47 de ani, din aceeași localitate, i-ar fi aplicat acestuia mai multe lovituri, la nivelul feței, împrejurare în care i-ar fi sustras 50 de lei. 

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă, urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de luare a unei măsuri preventive. 

Stirea anterioara

„Suprapuneri estetice – cămașa românească”, ediția a II-a

Stirea Urmatoare

Persoane sancționate pentru continuarea propagandei electorale în județul Botoșani

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.