Consumul de pește de trei ori pe săptămână reduce riscul de cancer colorectal
Șoferul băut, vinovat de accidentul în care au decedat doi bărbați, a fost arestat pentru 30 de zile
La data de 13 septembrie 2020, instanța de judecată și-a însușit propunerea organelor judiciare și a dispus aresatrea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 53 de ani, din comuna Cristinești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă.
În urma probatoriului administrat s-a stabilit faptul că acesta, în timp ce conducea o autoutilitară pe drumul comunal DC 81, pe raza localității Dumbrăvița, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcției de mers, împrejurare în care a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu un atelaj hipo.
În urma impactului, două persoane de 19 și 48 de ani, au decedat. Conducătorul auto avea o alcoolemie de 1,07 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Cercetările sunt continuate sub coordonarea procurorului de caz, urmând ca la finaliarea acestora să se propună soluție procedurală.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.