Tineri reţinuţi pentru tâlhărie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi
Sâmbătă, 25 august, în jurul orei 18:00, A. VASILE și A. NICOLAE, de 23 de ani, ambii din comuna George Enescu, au pătruns fără drept în curtea și locuința lui P. CODRUȚA, de 38 ani, din aceeaşi localitate, și i-au cerut o suma de bani, însă au fost refuzați.
Imediat după ce au ieșit din locuința acesteia, cei doi au pătruns în curtea și locuința lui Z. DUMITRU, de 57 de ani, din aceeași localitate şi l-au agresat pe acesta, cerându-i bani. Victima a suferit leziuni vindecabile într-un număr de 17-18 zile de îngrijiri medicale.
În sarcina celor doi a fost reținuţi o tentativă la infracțiunea de tâlhărie și două infracțiuni de violare de domiciliu şi, în urma documentării activităţii infracţionale, a fost luată măsura reținerii preventive pentru o perioadă de 24 ore.
În data de 29.08.2012, A. VASILE și A. NICOLAE vor fi prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi cu propunere de arestare preventivă. În cauză cercetările continuă, urmând a se propune soluţie procedurală.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.