Urmărire în trafic la Botoșani! Un șofer băut a încercat să scape de polițiști

Urmărire în trafic la Botoșani! Un șofer băut a încercat să scape de polițiști

În noaptea de 30/31 ianuarie 2021 polițiștii Biroului Rutier au organizat o acțiune pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere produse ca urmare a conducerii sub influența alcoolului sau a vitezei excesive. 

În urma neregulilor constatate au fost aplicate 65 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de peste 17.000 de lei. Dintre acestea, 36 de sancțiuni au fost aplicate conducătorilor auto care au condus cu viteză peste limita legală, iar 2 sancțiuni pentru conducere sub influența alcoolului. De asemenea, a fost constatată și o infracțiune. 

Exemplu: 
La data de 30 ianuarie 2021, polițiștii Biroului Rutier au efectuat semnal regulamentar de oprire unui autoturism care circula pe Bulevardul Mihai Eminescu, însă conducătorul auto nu a respectat indicațiile acestora, continuându-și deplasarea. 

S-a procedat la urmărirea acestuia în trafic, reușindu-se blocarea autoturismului în sensul giratoriu de pe strada Maxim Gorki. A fost stabilită identitatea conducătorului auto în persoana unui bărbat de 36 de ani din municipiul Botoșani. Fiind testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată a fost de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat. În cauză a fost întocmit dosar penal.

Stirea anterioara

Utilizarea verzei în tratamentele externe

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.