Zeci de șoferi amendați și permise de conducere reținute în cadrul unei acțiuni a polițiștilor botoșăneni
Acțiunile pentru prevenirea și combaterea faptelor antisociale, precum și a accidentelor rutiere determinate de nerespectarea regimului legal de viteză sau a consumului de alcool sau de substanțe psihoactive, au continuat și în weekendul care a trecut, 25-26 iunie 2022.
Astfel, polițiștii, împreună cu polițiști locali, jandarmi, precum și specialiști din cadrul Agenției Naționale Antidrog au acționat în întreg județul, în cadrul activităților fiind legitimate peste 180 de persoane și controlate 90 de autovehicule.
În urma neregulilor constatate au fost aplicate 86 de sancțiuni contravenționale în valoare de peste 25.000 de lei, dintre care, 25 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea prevederilor Legii 61 din 1990 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.
Totodată, au fost reținute 7 permise de conducere.
Activități informativ-preventive vor fi desfășurate și în perioada următoare, în spațiile publice, pentru informarea cetățenilor cu privire la consecințele și riscurile nerespectării normelor legale, precum și a consumului de alcool sau substanțe psihoactive.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.