Familie cu patru copii din Pomârla rămasă fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu
Buluc de lume la Târgul Liceelor! Elevii s-au înghesuit să vadă ofertele - FOTO
Sute de elevi prezenți la târgul liceelor şi meseriilor, ediţia 2015, care şi-a deschis, vineri, porţile pentru elevi. În acest an, Târgul este organizat în Sala Olympia a Liceului cu Program Sportiv, iar timp de două zile elevii de clasa a VIII-a vor putea să se familiarizeze cu oferta educaţională a liceelor din judeţ şi a şcolilor profesionale.
La deschiderea oficială a acestui eveniment, alături de elevi şi profesori, au fost prezenţi şi prefectul Costică Macaleţi, preşedintele Consiliului Judeţean, Gheorghe Sorescu, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean, Mihaela Huncă şi parlamemntarii Tamara Ciofu şi Doina Federovici.
„Târgul liceelor reprezintă o etapă importantă în activitatea de informare a elevilor de clasa a VIII-a. Astăzi nu neapărat vă veţi decide, dragi elevi, dar veţi afla informaţii despre fiecare unitate de învăţământ, astfel încât, la sfârşitul clasei a VIII-a, să puteţi să vă alegeţi ruta şcolară şi, de ce nu, ruta profesională", a spus Mihaela Huncă. Costică Macaleţi a adresat felicitări organizatorilor târgului şi le-a urat succes elevilor.
Fiecare unitate liceală a pregătit pliante care au fost împărţite elevilor de clasa a VIII-a. Elevii mai pot beneficia şi de activităţi de consiliere privind orientarea în carieră. Târgul liceelor şi meseriilor are loc în zilele de 8 şi 9 mai.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.