Copil agresat in școală | Învăţător reclamat că ar fi bătut un copil de clasa a III-a
Acuzaţii grave la adresa unui învăţător din judeţul Botoşani. Inspectoratul Şcolar Judeţean a primit, vineri dimineaţă, o sesizare din partea mamei unui copil de la Şcoala Plopenii Mari din Ungureni, care îl acuză pe învăţătorul Gheorghe Hriscu că i-ar fi lovit copilul în timpul orelor de curs. Femeia, Elena Marcu, susţine că băiatul său s-a urcat pe un scaun în sala de clasă, iar învăţătorul l-ar fi strâns de gât şi l-ar fi izbit cu capul de perete, scrie botosaninews.
“L-a batut din motiv ca s-a urcat cu picioarele pe scaun si mi-a venit vanat acasa. Si dupa aceea l-a pus la colt sa stea cu mainile in sus“, a spus mama baiatului.
Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean susţin că vor demara o anchetă în acest caz, mai ales că minorul prezenta urme de violenţă pe corp.
“Am sfătuit-o pe doamna să meargă la Medicina Legala pentru a obţine, eventual, un certificat constatator. Acest certificat ne va ajuta şi pe noi în anchetă“, a declarat inspectorul şcolar adjunct, Daniel Botezatu.
Învăţătorul Gheorghe Hriscu nu a mai fost implicat într-un astfel de scandal până acum.
“Nu am mai primit vreo reclamaţie în privinţa acestui învăţător, dar, din cele povestite de mama copilului, am înteles că domnul învăţător are antecedente şi a lovit şi alţi copii“, a mai adăugat Botezatu.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.