Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO
Sindicaliștii din învățământ cer vaccinarea cu prioritate a cadrelor didactice
Federația Sindicatelor Libere din Învățământ a transmis un comunicat de presă cu titlul ”Atenţie mare la redeschiderea şcolilor! Nu ne permitem nicio greşeală; costul plătit ar putea fi sănătatea copiilor şi a colegilor noştri!”, prin care solicită o cooperare cu autoritățile pentru începerea școlii.
„Redeschiderea unităților de învățământ începând cu data de 8 februarie 2021 va însemna revenirea la normalitate în cadrul sistemului de educație, dar totul trebuie gândit și făcut cu mare responsabilitate”, transmit sindicaliștii, care au realizat o listă de solicitări pentru Ministerul Educației și Ministerul Sănătății:
- Asigurarea echipamentelor și a produselor de dezinfecție în toate unitățile de învățământ din întreaga țară;
- Instruirea corectă a personalului care se ocupă de curățenia unităților de învățământ;
- Vaccinarea personalului din educație cu prioritate, imediat ce va fi asigurat necesarul de doze de vaccin;
- Gândirea unui plan coerent, bine pus la punct cu ajutorul cadrelor didactice, privind predarea materiei la zi, dar și introducerea orelor remediale, astfel încât să nu asistăm la epuizarea elevilor , dar și a personalului didactic;
- Stabilirea unei linii suport în cadrul unităților de învățământ pentru elevii care întâmpină probleme în asimilarea cunoștințelor la clasă;
- Regândirea sistemului de teme pentru acasă, astfel încât elevii să beneficieze de timp suficient de relaxare;
- Acordarea unei atenții deosebite în clasele cu învățământ simultan, în ceea ce privește recuperarea materiei din perioada școlii online;
- Susținerea consilierilor școlari în acordarea sprijinului necesar elevilor și cadrelor didactice pentru reacomodarea în școli, dar și în procesul de predare/învățare care va aduce o perioadă cu mult stres;
- Asigurarea mijloacelor tehnice necesare pentru cadrele didactice și elevii care vor continua școala online;
- Pregătirea din timp a simulărilor și examenelor naționale;
- Asigurarea unui plan de rezervă dezbătut și aprobat de partenerii sociali în cazul în care, din cauza pandemiei, s-ar putea reveni la școala online. Sursa: biziday.ro
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.