Acțiune umanitară organizată de pompierii botoșăneni - FOTO
Ziua de 8 martie, dată la care se sărbătorește MAMA – simbol al vieții, i-a inspirat pe pompierii botoșăneni să organizeze o nouă acțiune umanitară.
În fiecare zi, cineva așteaptă pe un pat de spital un ajutor de la oameni cu suflet mare și nu de puține ori, acesta vine de la necunoscuți care știu ce înseamnă să ai nevoie de sânge pentru o transfuzie sau o intervenție chirurgicală. În spatele unei vieți salvate sunt și donatorii voluntari, iar pompierii se numără printre aceștia.
Astăzi, ei și-au dorit să îi ajute pe cei care au probleme de sănătate și să încurajeze botoșăneni să devină, la rândul lor, salvatorii care dau viață, prin participarea la acțiuni de donare de sânge. Printre aceștia se află pompieri care donează sânge încă din anul 2008, dar și colegi care se află la prima activitate de acest gen.
Acțiunile vor continua până la sfârșitul anului, având în vedere faptul că sunt angajați ISU care donează sânge de mai multe ori pe an și trebuie să respecte intervalul minim între donări.
Prin gestul lor umanitar, pompierii doresc ca oamenii să conștientizeze faptul că o picătură de sânge poate să salveze viața unui om, iar aceasta nu este doar o expresie, ci o realitate pe care foarte multe persoane o trăiesc, la un moment dat în viață.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.