Acțiuni ale polițiștilor în zona lacului de acumulare Stânca-Costești

Acțiuni ale polițiștilor în zona lacului de acumulare Stânca-Costești

În zilele 27-28 august 2022, polițiștii din cadrul Biroului Județean de Poliție Transporturi, împreună cu cei din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Stânca, au ocționat pentru prevenirea și combaterea oricăror fapte ilegale, atât în domeniul piscicol cât și cel al contrabandei.

Activitățile au avut loc în zona lacului de acumulare Stânca-Costești și s-au desfășurat în baza planului de acțiune SAFE WATERS 2022.

În cadrul activităților defășurate au fost legitimate peste 30 de persoane, iar în urma neregulilor constatate au fost aplicate 3 sancțiuni contravenționale în valoare de peste 600 de lei.

Totodată, fiind indisponibilizate 3 plase monofilament, tip setcă.

Astfel de activități vor fi desfășurate și în perioada următoare.

Stirea anterioara

Botoșani: Acțiuni pentru prevenirea consumului de alcool și droguri la volan - FOTO

Stirea Urmatoare

Alegeri prezidențiale, Turul I: Prezența la ora 16:00 în județul Botoșani se păstrează sub procentul național

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.