Astăzi începe Festivalul Harbuzului ediţia a V-a la Lunca
Devenit tradiţie, Festivalul Harbuzului, ajuns la cea de-a V-a ediţie, va reuni şi în acest an producătorii şi iubitorii de harbuz din judeţul Botoşani.
Spre deosebire de anii trecuţi, când se desfăşura în ultima duminică din lună, în acest an Festivalul Harbuzului de la Lunca va avea loc miercuri, 29 august, de Sfântul Ioan. Reprezentanţii primăriei Lunca îi inivită pe botoşăneni să ia parte la acest eveniment care va fi organizat pe terenul de lângă pădurea Bâznoasa. Ca şi în ceilalţi ani, organizatorii au pregătit concursuri, expoziţii, dar şi specatcole de muzică populară.
"Vom avea tot felul de concursuri tematice. Nu vor lipsi concursurile de mâncat harbuz sau cele de alergat cu harbuzul. În fiecare an ne-am bucurat de o participare tot mai numeroasă. Spre exemplu, anul trecut jandarmii au raportat că au fost 15.000 de persoane şi peste 100 de maşini. Sperăm că şi în acest an ne vom bucura de o participare cel puţin la fel numeroasă mai ales că avem invitaţi şi artişti importanţi de muzică populară", a spus primarul Marcel Marcu.
Printre cei care vor urca pe scena festivalului se numără orchestrele "Rapsozii Botoşanilor" şi "Crai Nou" , soliştii Nicolae Furdui Iancu, Sofia Vicoveanca şi Margareta Clipa precum şi formaţia Autentic.
În plus, mai multe cupluri care au împlinit 50 de ani de căsnicie vor fi prezente pe scenă şi premiate de către primarul comunei Lunca.
Din cauza bugetului de austeritate, Primăria Lunca a fost nevoită să renunţe la focul de artificii d ela finalul festivalului. "Dacă nu găsim un sponsor pentru artificii, vom face totuşi un foc de tabără", a completat primarul Marcel Marcu. Sursa: adevarul.ro
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.