Bărbat rămas blocat pe o insulă formată în mijlocul râului Prut salvat de pompierii militari din Dorohoi
Un bărbat, în vârstă de 30 de ani, care se afla pe o insulă formată în mijlocul râului Prut, în dreptul localității Baranca, a fost salvat de pompierii militari din Dorohoi și polițiștii de frontieră din Darabani, după o intervenție contracronometru.
Epuizat și în pericol de înec, acesta s-a refugiat pe bucata de pământ din mijlocul apei, la aproximativ 20 de metri de malul românesc. Un echipaj din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Darabani l-a observat și a solicitat sprijinul pompierilor. La caz s-au deplasat, în cel mai scurt timp, două echipaje din cadrul Detașamentului Dorohoi, cu o barcă și o ambulanță SMURD, dar și unul aparținând Serviciului Județean de Ambulanță.
Cu ajutorul bărcii, salvatorii au ajuns la bărbat, care era conștient, dar în stare de hipotermie. Adus la mal, acesta a fost preluat de echipajul SAJ și transportat la Spitalul Municipal Dorohoi pentru îngrijiri de specialitate. Operațiunea de salvare a fost îngreunată de terenul accidentat, malurile abrupte, viteza mare de curgere a apei și lucrul pe timp de noapte.
Cazul a fost preluat de Poliția de Frontieră.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.