Aplicația unică privind contribuțiile la pensii, aproape de lansare
Până la 10 ani de închisoare pentru angajații MApN și MAI care lucrează ca mercenari. Proiectul de lege, depus în Parlament
După anchetele din MAI și MApN legate de cadrele care au lucrat ca mercenari pentru Horațiu Potra în Congo, la Camera Deputaților a fost depus un proiect care pedepsește cadrele active care prestează astfel de servicii.
Deputatul USR Bogdan Rodeanu a iniţiat un proiect de lege care prevede că participarea cadrelor militare în activitate, a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti în activitate şi a poliţiştilor din penitenciare în activităţi de mercenariat sau la activităţi de pază şi protecţie personală, fără aprobarea autorităţilor române, se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani.
„Tot ce s-a întâmplat în ultimele şase luni în România arată clar faptul că statul român trebuie să îşi întărească întreg sistemul de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională. Şi nu vorbim despre modernizare, despre finanţare sau despre alte aspecte, ci despre eliminarea unor vulnerabilităţi constituite din resursa umană care şuntează, într-un fel sau altul, statutul profesiilor sau regulamentul sub care funcţionează în diverse instituţii. USR a pregătit un proiect care fixează în termeni legali noţiunea de mercenariat, o introduce în legea siguranţei publice care în momentul de faţă este în vigoare şi după aceea introduce interdicţii sub incidenţă penală în zona statutelor fiecărei categorii profesionale, fie că vorbim despre statutul cadrelor militare, despre statutul poliţistului, despre statutul soldatului şi a gradatului profesionist şi în zona poliţistului de penitenciar”, a declarat Bogdan Rodeanu la Palatul Parlamentului.
El a adăugat că au fost cazuri până acum în care militari sau poliţişti, sub pretextul că erau în concediu medical sau în concediu pentru creşterea copilului, plecau în Congo, unde lucrau într-un context armat.
„Am văzut cu toţii ce înseamnă să îţi minţi ministerul de resort sau zona unde lucrezi că de fapt eşti în concediu medical, ai contractul suspendat din perspective medicale sau eşti în concediu de creştere a copilului şi, de fapt, statul român să te găsească în Congo, să te extragă de acolo împreună cu Ministerul Afacerilor Externe şi să descopere că tu, de fapt, dincolo de hârtia pe care ai semnat-o la minister, de fapt lucrai pentru o forţă privată de securitate, lucrai într-un context armat şi făceai cu totul şi cu totul alte lucruri faţă de cât ai declarat, lucrai alături de alte entităţi militare străine, de alţi mercenari din diverse ţări”, a precizat Rodeanu.
„Participarea în orice formă a cadrelor militare în activitate, a soldaţilor şi gradaţilor profesionişti în activitate, a funcţionarilor publici cu statut special din structurile de ordine publică şi siguranţă naţională şi a poliţiştilor din penitenciare în activităţi de mercenariat sau la activităţi de pază şi protecţie personală, ori activităţi desfăşurate pentru societăţi de pază şi protecţie fără aprobarea autorităţilor române se pedepseşte cu închisoare de la 5 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”, se arată în acest proiect.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.