Cutremur de 4 grade pe scara Richter în această dimineață. Sfaturi de la autorități
Evenimente desfășurate la Botoșani și Dorohoi de „ZIUA POMPIERILOR DIN ROMÂNIA”
Ziua Pompierilor din România este sărbătorită anual, pe 13 septembrie. Această zi ne reaminteşte că, în urmă cu 173 de ani, 166 de pompieri au înfruntat, într-o bătălie sângeroasă și inegală, trupele otomane venite să suprime idealurile Revoluţiei de la 1848.
Ducând mai departe tradiţia predecesorilor, pompierii români continuă să îşi onoreze cu acelaşi curaj şi abnegaţie misiunea de apărare a vieţii şi bunurilor concetăţenilor, în confruntarea cu incendiile ori alte situaţii de urgenţă, punându-şi adeseori viaţa în pericol pentru a o salva pe a semenilor.
Instituţia pompierilor s-a dezvoltat și modernizat continuu, adaptându-se contextului contemporan, la clasica misiune de stingere a incendiilor adăugându-se operaţiunile de salvare a persoanelor de la înălţime, de la înec, de sub dărâmături şi din alte situaţii critice, intervenţiile pentru descarcerarea victimelor accidentelor rutiere şi pentru acordarea primului ajutor calificat, misiunile de salvare a animalelor, de asanare a teritoriului de muniţia rămasă neexplodată ori de înlăturare a efectelor fenomenelor meteorologice periculoase, intervenţiile la accidente tehnologice, radiologice, biologice şi alte calamităţi antropice sau naturale, precum şi alte misiuni de gestionare a situațiilor care periclitează siguranța semenilor.
Rezultatul muncii salvatorilor, care au ca deviză „curaj și devotament”, se materializează zilnic în vieți și bunuri salvate.
Pe 13 septembrie, de Ziua Pompierilor din România, la sediul inspectoratului, va avea loc un ceremonial militar, cu respectarea limitărilor impuse de măsurile de prevenire și combatere a noului coronavirus, în cadrul căruia se vor citi mesajele autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, Ordinul de zi pe unitate al Inspectorului Șef al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă “Nicolae Iorga” al Judeţului Botoşani şi ordinele de avansare în grad înainte de termen pentru personalul care și-a îndeplinit, în mod exemplar, atribuţiile de serviciu.
De asemenea, vor fi depuse jerbe de flori la monumentele eroilor pompieri din Botoșani și Dorohoi.
Tot în contextul Zilei Pompierilor din România, duminică, 12 septembrie a.c., se vor desfășura acțiuni de informare și educare preventive pe Pietonalul Unirii, în fața Muzeului Județean Botoșani, dar și la Uvertura Mall. Aceste misiuni vor fi conduse de pompierul Sam.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.