Pompierii alături de copii, în „Săptămână Verde” și „Școala Altfel”

Pompierii alături de copii, în „Săptămână Verde” și „Școala Altfel”

Copiii sunt atrași de meseria de pompier și, ori de câte ori au ocazia, vizitează subunitățile ISU Botoșani. Pe de altă parte și salvatorii  vor ca ei să fie cât mai bine informați și de aceea organizează, periodic, acțiuni în școli, în parteneriat cu Serviciile Voluntare pentru Situații de Urgență, la solicitarea cadrelor didactice.

Astăzi, în cadrul programului național „Școala Altfel”, elevii de la Școala Gimnazială „Alexandru Ioan Cuza” Dorohoi au venit în vizită la Detașamentul de Pompieri Dorohoi.

Au văzut îndeaproape autospecialele folosite în misiunile operative și au aflat informații utile cu privire la modul în care trebuie să se comporte pentru a preveni situațiile de urgență. Aceștia au îmbrăcat haina de pompier și au urcat în autospecialele de intervenţie

Tot astăzi, elevii de la Școala Gimnazială nr. 1 Cătămărăști Deal au fost vizitați de pompierii militari, în cadrul programului național „Săptămâna Verde”.

Aceștia le-au vorbit, pe înțelesul lor, ce trebuie să facă să nu ajungă în situații limită, dar și cum să se comporte dacă sunt implicați sau martori ai unor evenimente nedorite fie că e vorba de incendiu sau cutremur. Elevii au fost foarte atenți și atunci când li s-a prezentat cum se protejează pompierii pe timpul intervențiilor, dar și ce accesorii are în dotare autospeciala hidroperforare. Toți au vrut să probeze echipamentele de protecție.

Pe timpul acestor acțiuni, pompierii au oferit materiale de informare preventivă din cadrul campaniilor naționale „Nu tremur la cutremur”, „R.I.S.C - Renunță, Improvizațiile sunt Catastrofale” și „Ai grijă la cea mai mare grijă: siguranța copilului tău!” și „Mie nu mi se poate întâmpla”.

Activitățile au fost organizate în baza protocoalelor de colaborare încheiate între ISU Botoșani și unitățile de învățământ.

Mai multe informații despre modul de comportare în cazul producerii unor situații de urgență pot fi obținute prin accesarea platformei naționale de pregătire în situații de urgență https://fiipregatit.ro și aplicația de mobil DSU care poate fi descărcată gratuit din App Store și Google Play.

Stirea anterioara

Autoritățile în alertă din cauza unui mistreț găsit mort în zona Pădurea Dersca

Stirea Urmatoare

Muzeul Județean Botoșani organizează expoziția „Sacrul în artă” dedicată sărbătorilor pascale

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.