Pompierii, prietenii copiilor - FOTO

Pompierii, prietenii copiilor - FOTO

„Pompierii sunt curajoși!”, „Lor nu le este frică nici de foc, nici de înălțime!”, „Pompierii salvează oamenii și animalele!” - sunt lucrurile pe care le-au spus, astăzi, preșcolarii de la Grădinița cu Program Prelungit nr. 23 din municipiul Botoșani, care s-au întâlnit cu salvatorii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.

Aceștia, le-au vorbit, pe înțelesul lor, despre cum trebuie să se comporte pentru a fi în siguranță acasă, la grădiniță, pe stradă sau în grupul de prieteni. I-au învățat cum să reacționeze în cazul producerii unui incendiu sau cutremur.

Și pentru ca activitatea să fie interactivă, s-a organizat și un concurs cu tematică de protecție civilă și prevenire a incendiilor. Mulți dintre preșcolari au demonstrat că dețin foarte multe cunoștințe despre prevenirea incendiilor, dar toți au răspuns corect la întrebări, dovadă că au fost foarte atenți la lecția de siguranță. Efortul lor a fost răsplătit cu câte o diplomă, care le-a fost oferită de Pompierul Sam.

În curtea grădiniței, au avut ocazia să vadă una dintre autospecialele folosite în misiunile operative și au aflat cum se folosește fiecare accesoriu, în parte. Pe rând, copiii au testat presiunea furtunelor ca și când ar fi stins un incendiu.

De asemenea, persoanele responsabile la nivelul grădiniței au fost instruite cu privire la măsurile ce trebuie adoptate în cazul unei situații de urgență reale, astfel încât preșcolarii și cadrele didactice să fie în siguranță.

La finalul întâlnirii, specialiștii din cadrul ISU Botoșani le-au reamintit următoarele sfaturi pentru ca ei să fie în siguranță:
- nu vă jucați cu chibrituri, brichete și nu aprindeţi lumânări în casă;
- nu imitați lucrurile periculoase pe care ne le vedeți pe internet;
- dacă vedeți un cablu electric căzut la pământ sau un panou de electricitate deschis, îndepărtați-vă și chemați un adult să vadă despre ce este vorba.

Activitatea a fost organizată la cererea gradiniței, în baza protocolului de colaborare încheiat între ISU Botoșani și unitatea de învățământ.

Stirea anterioara

Ordin de protecție împotriva unui botoșănean care a avut un comportament agresiv față de soția sa

Stirea Urmatoare

Copil plecat cu colindul găsit de jandarmi după ce s-a rătăcit în Ajun

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.