Horoscopul săptămânii 20 - 26 ianuarie: Se anunță o săptămână plină de dinamism și transformări semnificative pentru toate zodiile

Horoscopul săptămânii 20 - 26 ianuarie: Se anunță o săptămână plină de dinamism și transformări semnificative pentru toate zodiile

Aspectele astrale puternice, marcate de alăturarea dintre Soare și Pluton, aduc schimbări profunde în diverse sectoare ale vieții, de la relații și carieră, până la sfera financiară și spirituală. Tensiunile de la începutul săptămânii pot genera provocări, dar și oportunități de creștere și evoluție, în timp ce weekendul promite armonie și momente plăcute.

Horoscop Berbec
Pentru nativii Berbec săptămâna începe cu un aspect de alăturare între Soare și Pluton, planeta transformărilor, în sectorul prietenilor și proiectelor de viitor. Posibil să aibă loc o serie de transformări aici, în următoarea perioadă, iar nativii să schimbe cercurile de prieteni. Schimbări majore apar și-n planul sentimental, însă acestea vor avea loc lent și în urma unor evenimente din trecut, Berbecii vor schimba abordarea. Atenție, în prima jumătate de săptămână, pentru că este posibil să apară unele conflicte cu superiorii, dacă Berbecii nu vor înțelege un context profesional sau nu vor să coopereze cu o decizie. În weekend, Venus, planeta iubirii, și Marte, guvernatorul nativilor, se vor afla într-un aspect armonios și pot aduce evenimente plăcute în sfera sentimentală, în relația cu partenerul. Tot spre finalul săptămânii, Mercur și Neptun le pot aduce nativilor înțelegerea unor aspecte din trecut, care să rezolve un conflict cu cineva cu care au avut tensiuni.

Horoscop Taur
Pentru nativii Taur, săptămâna aduce preocupări pentru carieră și imagine, mai ales pentru cei care își doresc o ascensiune și au obiective importante pe termen lung. Soarele și Pluton își unesc forțele în casa reputației profesionale și nativii Taur vor căuta să își folosească abilitățile și experiența pentru a obține recunoaștere. Axa comunicării este dinamizată în prima parte a săptămânii de Marte, planeta acțiunii, și Mercur, semn că ar putea să apară situații în care nativii Taur să reacționeze mai impulsiv atunci când își exprimă opiniile sau dezbat diverse subiecte. La finalul săptămânii, Venus, guvernatoarea nativilor, și Marte se află într-un aspect armonios. Cei singuri pot să rezoneze cu persoane pe care le cunosc prin intermediul prietenilor, să flirteze și să înceapă o poveste de iubire, iar cei care fac parte dintr-un cuplu mai vechi ar putea să pună la cale planuri de călătorie sau de petrecere a timpului în mod plăcut.

Horoscop Gemeni
Pentru nativii Gemeni, săptămâna aduce preocupări pentru a înțelege o situație în care nativii ar trebui să-și schimbe optica, să facă o schimbare de principii, concepții, sistem de valori. Gemenii au ocazia să schimbe credințele vechi, care îi țin în loc și le blochează progresul. Apar oportunități de a călători, de a începe niște cursuri, să se perfecționeze într-un domeniu, să se implice în proiecte cu persoane care le împărtășesc sistemul de valori. Pe măsură ce vor realiza că este nevoie de schimbarea perspectivei, se vor înconjura de oameni care le susțin ideile și îi motivează. Axa financiară este dinamizată, în prima parte a săptămânii, și nativii Gemeni vor fi determinați să discute, să negocieze, să recupereze niște sume de bani, care întârzie sau au fost blocate din diferite motive. În weekend, Venus și Marte formează un aspect armonios între casa banilor și sfera profesională. Așadar, este posibil să vină oferte de colaborare sau de job, care să le suplimenteze veniturile. Pentru că Venus este planeta guvernatoare a casei iubirii, nativii se pot aștepta și aici la evenimente plăcute.

Horoscop Rac
Pentru nativii Rac, în săptămâna analizată intervin preocupări de natură financiară. Aceștia pot avea surprize în planul intereselor financiare, să primească o sumă importantă de bani, o mărire salarială. De asemenea, se activează și sfera intimă și nativii Rac își doresc să se apropie mai mult de partener, să aibă o conexiune profundă, să îmbunătățească relația. Axa relațională este activată, în prima parte a săptămânii, de un aspect tensionat, care se formează între Marte, în tranzit prin zodia lor, și Mercur. Nativii Rac sunt determinați să semneze un contract sau un act adițional în sfera profesională, iar în planul relațiilor să clarifice anumite aspecte. La finalul săptămânii, Venus și Marte formează un aspect armonios între casa personalității și sfera principiilor, credințelor, călătoriilor, cunoașterii și lărgirii orizonturilor. Nativii Rac vor fi mai deschisi unor idei și concepții pe care, până acum, refuzau să le accepte.

Horoscop Leu
Pentru nativii Leu, săptămâna aduce preocupări pentru relația de cuplu și parteneriatele din sfera profesională, mai ales că Soarele se află în apropierea lui Pluton. Aspectul poate scoate la suprafață sentimente sau emoții puternice, temeri. Apar lupte de putere în raport cu partenerul sau cei cu care nativii desfășoară activități. În prima parte a săptămânii, aspectul tensionat dintre Mercur și Marte dinamizează axa muncii și sănătății. Posibil să vină informații, care să le răscolească nativilor frămîntările interioare sau să îi îngrijoreze. De asemenea, este de luat în calcul și începerea unor investigații medicale. În weekend, Venus, micul benefic, și Marte, planeta acțiunii, formează un aspect armonios între sectorul intereselor financiare, transformărilor și cel al introspecției și trecutului, universului interior și subconștientului. Posibil să apară conștientizări cu privire la adoptarea unui stil de viață, care să le confere mai multă energie și stare de bine. De asemenea, s-ar putea ca nativii Leu să aibă intuiție într-un context financiar, să găsească niște soluții de returnare a unei datorii.

Horoscop Fecioara
Pentru nativii Fecioară, relația pe care Soarele o formează cu Pluton le va aduce transformări profunde în ce privește munca, rutina zilnică și sănătatea, privind abordarea sarcinilor pentru eficientizarea timpului și o grijă mai mare pentru sănătate. Altfel, suprasolicitarea poate avea impact asupra stării de sănătate a Fecioarelor. Axa sentimentală, a relațiilor de iubire este activată de un aspect tensionat, care se formează între Marte și Mercur, guvernatorul nativilor, semn că nativii vor avea tendința să analizeze evenimentele din planul iubirii. O serie de nativi vor căuta să clarifice situații încurcate sau care nu le convin. În weekend, Venus, micul benefic, în tranzit prin casa relațiilor și Marte, planeta acțiunii, formează un aspect armonios, care vor aduce surprize de la un prieten sau cei singuri pot cunoaște pe cineva prin intermediul grupurilor pe care le frecventează. Totodată, cei care fac parte dintr-un cuplu, ar putea să refacă niște planuri.

Horoscop Balanță
Pentru nativii Balanță, săptămâna începe cu preocupări pentru sfera sentimentală și relațiile cu copiii, unde este nevoie de o trasnformare profundă, de a ieși din zona de confort și a stabili niște limite. Nativii au ocazia să facă niște schimbări importante în aceste domenii, pentru că Universul le susține demersurile. Marte, planeta acțiunii, se află față în față cu Mercur, planeta comunicării, și activează axa carieră-familie unde pot să apară o serie de discuții, dialoguri în contradictorii, reproșuri și nemulțumiri, care se pot transforma în adevărate conflicte verbale. Nativii Balanță sunt sfătuiți să nu-și atace interlocutorii, pentru că vor avea parte de răspunsuri pe măsură. La finalul săptămânii, lucrurile se mai îmbunătățesc în planul profesional, în relațiile cu colegii sau în relațiile cu colaboratorii, datorită unui aspect armonios format între Marte și Venus, guvernatoarea nativilor. Dacă Balanțele reușesc să abordeze diferit unele aspecte de natură profesională sau relațională vor avea de câștigat.

Horoscop Scorpion
Pentru nativii Scorpion, aspectul strâns pe care Soarele și Pluton, planeta trasnformărilor, îl formează în această săptămână, poate aduce schimbări în viața de familie, privind spațiul de locuit, relația cu părinții și administrarea patrimoniului. Posibil să iasă la suprafață niște trăiri și emoții pe care nativii le-au ignorat până acum, care au legătură cu rădăcinile lor și familia de origine. Este nevoie de o vindecare și de înțelegere a unor tipare pe care nativii le-au dezvolvat ca model din familie. Axa comunicării, informațiilor și cunoașterii este activată de un aspect tensionat, care se formează în prima parte a săptămânii între Marte, guvernatorul nativilor, și Mercur, planeta comunicării. Nativii sunt invitați să dea dovadă de calm, răbdare și înțelegere în raport cu ceilalți, chiar dacă nu se vor afla pe aceeași lungime de undă cu interlocutorii. De asemenea, vor încerca să-și susțină cu tărie punctele de vedere, însă vor coopera într-un final cu ceilalți. La finalul săptămânii, Marte, planeta acțiunii, și Venus, micul benefic, formează un aspect armonios și leagă sectorul sentimental de cel al principiilor, călătoriilor și lărgirii orizonturilor, semn că nativii sunt deschiși la propunerile care vin spre ei din partea partenerului sau a unui partener cu care ar putea să plece într-o călătorie sau să participe împreună la diverse ateliere, seminarii și evenimente culturale de interes comun.

Horoscop Săgetător
Pentru nativii Săgetător, săptămâna le aduce provocări în sfera comunicării, gândirii și interacționării cu ceilalți. Tranzitul Soarelui care ajunge lângă Pluton, planeta transformărilor, le activează interesul pentru a afla informații, să învețe lucruri noi pentru a putea face față unor provocări. De asemenea, este o ocazie bună de a-și schimba felul în care gândesc și abordează problemele. Axa financiară și a posesiunilor este activată, în prima parte a săptămânii, de un aspect tensionat, care se formează între Marte și Mercur, iar nativii Săgetător vor deschide niște subiecte mai delicate. Va fi nevoie să înțeleagă să nu mai repete niște tipare din trecut legate de administrarea sau obținerea banilor și să aibă o abordare nouă, care să reducă niște cheltuieli. La finalul săptămânii, Venus și Marte formează un aspect armonios, de susținere între casa familiei și a intereselor financiare, așa că este posibil ca nativii să investească în casa, să fie ajutați sau să ajute pe cineva din familie cu niște bani.

Horoscop Capricorn
Pentru nativii Capricorn, săptămâna aduce interes pentru banii munciți și valorificarea abilităților. Aspectul strâns pe care Soarele îl formează cu Pluton poate începe un ciclu lung și lent de transformări profunde privind preocupările pentru mărirea veniturilor, printr-o valorizare mai bună a abilităților pe care nativii le au. Axa relațiilor este activată în prima parte a săptămânii de un aspect tensionat, care se formează între Mercur din casa personalității și Marte, planeta acțiunii, în mișcare retrogradă, din casa relațiilor și parteneriatelor. Nativii Capricorn ar putea să se afle față în față cu o situație care să îi determine să spună lucrurilor pe nume în raport cu ceilalți. Este posibil să-și dea seama, la un moment dat, că repetă niște tipare mai vechi, care au determinat situația în care se află, iar soluția vine dintr-o altă abordare. În weekend, Venus și Marte formează un aspect de susținere și nativii reușesc să comunice foarte ușor cu partenerul, să stabilească niște obiective în relație, să facă planuri pe termen lung privind activitățile pe care doresc să le desfășoare împreună.

Horoscop Vărsător
Pentru nativii Vărsător, preocupările din săptămâna analizată vor fi pentru planurile personale de viitor, mai ales că Soarele și Pluton formează un aspect strâns în casa indentității și anunță transformări profunde în următoarea perioadă, de credințe, sistem de valori, de a lăsa în urmă niște principii, care nu îi mai ajută în evoluție. Axa muncii și sănătății este dinamizată, în prima parte a săptămânii, de un aspect tensionat, care se formează între Marte, din casa activităților zilnice, și Mercur, planeta comunicării, care se află în sectorul frământărilor interioare și trecutului. Ies la suprafață anumite nemulțumiri sau nativii încearcă să rezolve anumite probleme, să caute informații, să le transmită persoanelor interesate de un anumit subiect. De asemenea, se pot implica să dea ajutor unor persoane care au nevoie. În weekend, Venus, micul benefic, și Marte formează un aspect armonios, iar nativii Vărsător vor reuși să ia decizii bune într-un context financiar, legate de administrarea unor bani.

Horoscop Pești
Pentru nativii Pești, săptămâna analizată le aduce preocupări pentru a face un bilanț. Soarele și Pluton formează un aspect strâns în casa subconștientului, frământărilor interioare și trecutului și scot la suprafață chestiuni mai vechi, care le-au adus evenimente cu impact emoțional. Nativii au ocazia să înceapă un proces de vindecare, să închidă o etapă pentru a putea merge mai departe. Axa sentimentală este activată de un aspect conflictual format între Mercur din casa planurilor de viitor, prietenilor și activităților în care nativii se implică și Marte, planeta acțiunii, care traversează casa iubirii, copiilor, creativității și valorificării potențialului. Ar putea să apară tot felul de discuții care să îi pună pe nativi pe o altă direcție, să realizeze că este nevoie de a schimba o abordare și să comunice mai eficient atunci când au ceva de spus, să nu mai evite. În weekend, Venus din casa personalității primește susținere de la Marte din casa iubirii și aventurilor romantice, semn că Peștii pot avea parte de un final de săptămână plăcut, cu inițiative și curaj să-și exprime sentimentele.

Stirea anterioara

Un telescaun s-a prăbușit în Spania: 17 victime în stare gravă, zeci de oameni au rămas suspendați

Stirea Urmatoare

Proiectarea noului pod dintre Vârfu Câmpului și Zvoriștea în lucru

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.