Daniel Buzdugan, pe patul de spital. Ce a păţit realizatorul

Daniel Buzdugan, pe patul de spital. Ce a păţit realizatorul

Îndrăgitul realizator de radio Daniel Buzdugan (41 de ani) a trecut prin momente cumplite, în urmă cu două luni. Daniel Buzdugan a dezvăluit că a fost la un pas de moarte, după un accident casnic.

Invitat în platoul emisiunii "Dincolo de aparenţe", de la Antena Stars, Daniel Buzdugan a mărturisit prin ce sperietură a trecut de curând.

Realizatorul de la Radio Zu a povestit cum, neatent fiind, a căzut în baie şi s-a accidentat serios la un braţ. În cele din urmă, Daniel Buzdugan a scăpat cu mâna fracturată, fiind nevoie să treacă printr-o operaţie foarte dificilă.

„Am fost operat. Patru ore şi jumătate a durat toată intervenţia chirurgicală, dar eu am privit totul pozitiv. În mod normal, eu ar fi trebuit să ridic mâna după 6 luni, dar am reuşit după nici două. Mai mult decât atât, ieri am fost din nou la înot", a povestit Daniel Buzdugan, încă emoţionat, la Antena Stars. Citeşte mai mult pe click.ro

Stirea anterioara

Sute de credincioși prezenți la procesiunea organizată în ajunul Floriilor, la Dorohoi - Sâmbăta lui Lazăr - FOTO

Stirea Urmatoare

Spanacul, o legumă benefică pentru sănătate, în special iarna

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.