Prima zi de școală! Elevii se întorc în bănci, dar nu se știe pentru cât timp. Bilanțul COVID e dublu față de anul trecut

Prima zi de școală! Elevii se întorc în bănci, dar nu se știe pentru cât timp. Bilanțul COVID e dublu față de anul trecut

Noul an școlar 2021-2022 începe luni, 13 septembrie, cu griji noi și probleme vechi. Este al doilea an la rând când școala începe în vremuri de pandemie. Și deși mulți își puneau speranțe într-o ameliorare a situației epidemice, lucrurile stau mai rău decât anul trecut.

Bilanțul cazurilor de COVID a depășit 2.000 de cazuri pentru a șasea zi la rând și e aproape dublu față de cel înregistrat acum un an. Duminică au fost 2.255 de cazuri de infectări, față de 1.311 câte erau în 12 septembrie anul trecut.

Ministerul Educației a cerut directorilor să ia măsuri astfel încât să nu se creeze aglomerări în curțile școlilor în prima zi de școală. Cu toate acestea, mai mulți politicieni au anunțat deja că vor participa la festivitățile de deschidere. Dacă anul trecut părinții nu s-au putut bucura alături de copiii lor de emoția primei zile de școală, de data aceasta părinții vor putea să participe la festivitățile de pe 13 septembrie. Trebuie să aibă mască de protecție și să respecte distanța de siguranță față de ceilalți.

Cât de sigură este școala pentru copii?
Elevii se întorc fizic în bănci, dar nu se știe pentru cât timp. Ministrul educației este, la rândul lui, destul de pesimist. S-ar putea să fie vorba doar de o lună. La jumătatea lunii octombrie, rata de incidență ar putea ajunge la 6 la mie, limita de la care se trece în online.

Pentru 7.000 de elevi școala începe, de altfel, direct online. În cazul a 5.000 dintre ei, nu este vorba de COVID, ci de mai vechile probleme de infrastructură. E o problemă care parcă nu-și găsește rezolvare: în continuare sunt școli în clădiri vechi și neconforme. Iar directorii unităților de învățământ mai au de rezolvat o problemă: cea a frigului de la iarnă.

Medicii insistă să fie respectate regulile sanitare din pandemie: mască, distanțare, iar acolo unde este posibil, vaccin anti-COVID. Cu toate că este cea mai la îndemână armă împotriva pandemiei, vaccinarea în România a ajuns într-un moment critic. Puțin peste 4.500 de persoane se vaccinaseră duminică în decurs de 24 de ore. Asta, în condițiile în care scenariul este cât se poate de îngrijorător. Sunt estimate 10.000 de infectări pe zi în octombrie. Specialiștii îi îndeamnă pe părinți ca la primul simptom, specific unei răceli, să-și testeze copilul anti-COVID și sub nicio formă să-l lase la școală.

Stirea anterioara

La nunți, doar cu certificatul de vaccinare. Anunțul făcut de Florin Cîțu

Stirea Urmatoare

Trei oferte pentru Autostrada de care se va lega Drumul Expres Botoșani - Suceava

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.