Spanacul, o legumă benefică pentru sănătate, în special iarna
Și studiile postuniversitare vor fi asimilate stagiului de cotizare în sistemul de pensii – proiect
Trei parlamentari PNL au depus un proiect de lege care prevede că şi studiile postuniversitare, de master şi de doctorat vor fi asimilate stagiului de cotizare în sistemul de pensii, nu doar cele universitare, indiferent de numărul de ani şi de instituţii absolvite, motivându-se că munca intelectuală este tratată "superficial" în România şi "dusă la derizoriu".
Potrivit legii pensiilor, în acest moment se asimilează stagiului de cotizare şi perioadele necontributive, precum studiile la zi în învăţământul universitar, potrivit news.ro.
Proiect de lege prevede că acestor studii se adaugă şi cele postuniversitare, şi cele ale programelor universitare de master şi de doctorat.
„Asiguraţii care au absolvit mai multe instituţii de învăţământ superior beneficiază de asimilarea, ca stagiu de cotizare, a tuturor perioadelor de studii", se arată în proiect.
Iniţiatorii motivează că în România munca intelectuală nu este recompensată suficient.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.