Tocmai s-a votat legea în Parlament! Acest lucru va fi interzis în România

Tocmai s-a votat legea în Parlament! Acest lucru va fi interzis în România

Anunț de ultimă oră pentru români. Plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege conform căruia acest lucru va fi interzis. Toate persoanele trebuie să știe noua modificare.

Lucrurile se schimbă odată cu intratarea în vigoare a noii legi. În cursul zilei de miercuri, plenul Camerei Deputaţilor a adoptat, un proiect de lege prin care se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către entităţi ale statului.

Este vorba despre proiectul de lege care completează OUG 41/2016. Astfel, potrivit sursei citate, instituțiile publice și organele de specialitate vor putea solicita documentele doar în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public

„Se interzice instituţiilor publice şi organelor de specialitate ale administraţiei publice centrale să solicite persoanelor fizice sau persoanelor juridice, în vederea soluţionării cererilor pentru furnizarea unui serviciu public, copii de pe avize sau alte documente care au fost emise de către instituţii publice sau organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.

Instituţiile publice şi organele de specialitate ale administraţiei publice centrale solicită entităţilor care au emis documentele prevăzute la alin.(1), în format electronic, copii sau extrase de pe acestea în baza consimţământului expres al beneficiarului serviciului public”, prevede proiectul de lege.

Românii vor scăpa de ”drumurile inutile”
De menționat este faptul că pentru modificarea OUG 41/2016, au votat „pentru” 291 de deputaţi, iar „împotrivă” unul singur. Iniţiativa legislativă a fost adoptată şi de Senat, iar Camera Deputaţilor este for decizional în acest caz.

Amintim faptul că proiectul legislativ a fost comentat încă din luna iunie. Atunci, preşedintele Senatului, Anca Dragu, scria într-o postare pe pagina personală de Facebook că prin propunerea legislativă de modificare a OUG 41/2016, aflată la acel moment în dezbatere parlamentară, cetăţenii nu vor mai fi puşi „pe drumuri inutile”.

Mai exact, nicio instituţie din administraţia publică centrală nu va mai cere vreun document emis de altă instituţie publică, sublinia Anca Dragu, menținând că această lege este un pas important spre digitalizarea din România.

„Astăzi, în Biroul Permanent, a fost repartizat către comisiile de specialitate proiectul de modificare a OUG 41/2016. O instituţie nu trebuie să mai ceară niciunui cetăţean un document emis de altă instituţie. Acestea trebuie să comunice între ele în interesul oamenilor! Este un pas important atât de aşteptat spre digitalizarea şi transparentizarea administraţiei publice”, a scris Dragu, luni, pe Facebook.

Stirea anterioara

Descoperire macabră. O femeie din Frumușica a fost găsită fără suflare de o vecină

Stirea Urmatoare

Bonul fiscal nu mai e obligatoriu la tranzacțiile cu cardul. Legea a intrat în vigoare

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.