Valeriu Gheorghiță: Am atins 40% vaccinați din populația adultă a României
Coordonatorul campaniei de vaccinare anti-Covid a anunțat în cadrul unei conferințe de presă la Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București că, în ultimele 72 de ore, la nivel național, peste 360 de mii de doze de vaccin anti-Covid au fost administrate.
Peste 260 de mii de persoane s-au imunizat cu doza unu, ceea ce reprezintă aproape jumătate din numărul persoanelor care s-au vaccinat în ultimele patru săptămâni cu prima doză.
„Este o creștere extrem de importantă și de dorit a numărului de persoane care în aceste zile s-au adresat către centrele de vaccinare”, a declarat Gheorghiță.
Șeful CNCAV a anunțat că, în acest moment, România are o rată de acoperire vaccinală în rândul populației adulte de peste 40%.
„Datoria noastră este să creștem progresiv capacitatea de vaccinare așa încât în următoarele săptămâni să putem atinge rata de cel puțin 70% persoane vaccinate din populația adultă”, a mai declarat acesta.
În ceea ce privește maratonul vaccinării de la București, sunt peste 29 de mii de persoane care s-au vaccinat până la această oră, în cele șase centre de vaccinare deschise non-stop. De asemenea dintre acestea sunt peste 21 de mii de persoane care au primit prima doză de vaccin. Autoritățile din București au decis organizarea unui astfel de eveniment de vaccinare la fiecare sfârșit de săptămână și au îndemnat marile orașe să urmeze acest exemplu. Sursa: biziday.ro
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.