Vești bune pentru părinți. Copiii sub 6 ani nu mai intră în carantină la sosirea în țară

Vești bune pentru părinți. Copiii sub 6 ani nu mai intră în carantină la sosirea în țară

După ultima ședință, reprezentanții Comitetul Național pentru Situații de Urgență au luat o decizie potrivit căreia copiii de până la 6 ani să nu mai fie obligați să mai prezinte test PCR pentru a demonstra că nu sunt infectați cu virusul SARS-CoV-2.

Anterior acestei noi hotărâri, CNSU stabilise că doar minorii cu vârsta până în 3 ani să fie exceptați de la măsura carantinării chiar dacă se întorc în România din țări galbene sau roșii, adică cu un potențial epidemiologic ridicat. De asemenea, ei nu trebuiau să fie testați COVID și să prezinte un test PCR negativ la întoarcerea în țară. 

CNSU a decis. Copiii cu vârste de până în 6 ani nu au nevoie de test PCR la revenirea în țară 

Decizia Comitetului Național pentru Situații de Urgență prevede ca minorii cu vârste mai mici sau egale de 6 ani să nu mai fie obligați să aibă asupra loc un test PCR negativ la intrarea în țară. 

„La articolul 3 alineatul (2) literele d) și e) se modifică și vor avea următorul cuprins: „d) copiii cu vârsta mai mică sau egală de 6 ani, fără a fi necesară prezentarea rezultatului negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu virusul SARS-CoV-2”, prevede noul paragraf care a fost aprobat de CNSU.

De asemenea, cei cu vârsta mai mare de 6 ani și mai mică de 16 ani nu vor fi obligați să stea în carantină dacă fac dovada că nu sunt infectați cu coronavirusul.

Testul PCR trebuie efectuat cu cel mult 72 de ore înaintea îmbarcării, asta în cazul celor care călătoresc cu mijloace de transport în comun, sau la intrarea în România, dacă merg cu mașina personală. 

Ce se întâmplă cu membrii delegațiilor sportive 
Sportivii care vin din țări cu risc epidemiologic ridicat în România pentru diverse competiții, nu trebuie să stea în carantină dacă prezintă un test PCR negativ la intrarea în țară.

Și în acest caz testarea trebuie făcut că cel mult 72 de ore înaintea intrării în România. 
OMS trage un semnal de alarmă! Ce se va întâmpla în următoarele luni: „Ne aşteptăm ca numărul cumulat de cazuri raportate să depăşească 200 de milioane”

„Membrii delegațiilor sportive care sosesc în România pentru participarea la competiții sportive organizate pe teritoriul național, din țări aflate în zona roșie de risc epidemiologic se exceptează de la măsura carantinei instituită conform prevederilor prezentei hotărâri, dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecția cu SARS-CoV-2 efectuat cu cel mult 72 de ore înainte de intrarea în țară și participă doar la activități în cadrul competițiilor menționate”, se mai arată în hotărâre.

Stirea anterioara

Toate ajutoarele sociale vor crește. Klaus Iohannis a promulgat legea

Stirea Urmatoare

Ultima formă a proiectului de OUG: Salarii şi sporuri plafonate, concediu medical plătit doar cu 65%

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.