Două femei din Dorohoi au rămas fără acoperiș deasupra capului în urma unui incendiu
Bucurii în prag de sărbători pentru 130 de copii din județul Botoșani - FOTO
Suntem în prag de sărbători, o perioadă în care zâmbetele, fericirea și speranța ar trebui să lumineze chipul oamenilor, dar mai ales al copiilor.
Și anul acesta, Organizația Femeilor Social-Democrate din județul Botoșani, a hotărât să păstreze tradiția și să lumineze chipurile unor copilași mai puțin norocoși, care în ciuda greutăților de pe umerii lor micuți, nu au încetat să spere.
În cursul zilei de ieri, 130 de copii din comunele Durnești, Păltiniș, Rădăuți-Prut, Stăuceni și Tudora, au primit în dar jucării, hăinuțe, ciorăpei, gecuțe, dulciuri dar și alimente, împreună cu un gând bun.
Copii frumoși, deștepți, copii care au intrat la inima social-democratelor, povestindu-le cu bucurie că i-au scris Moșului, că au făcut bradul și că așteaptă ca dorințele lor să devină realitate. Nu cer telefoane sau tablete, ci o mașinuță sau un iepuraș de pluș cu care să se joace și pe care să le împartă cu frații lor.
„Alături de colegele mele din OFSD Botoșani am încercat să aducem un zâmbet și o speranță pentru copiii a căror soartă nu este chiar una fericită. Împreună am încercat să le redăm speranța într-un viitor cât mai luminos! An de an ne îndreptăm atenția către acești copii, cu crezul că ceea ce facem noi este parte a magiei sărbătorilor de iarnă. Echipa OFSD încurajează pe cei care pot, să dăruiască la rândul lor, pentru că fiecare copil așteaptă cu entuziasm pe Moș Crăciun. Bucuria și spiritul Crăciunului nu ar trebui să lipsească din nicio casă!”, a transmis Mioara Jurgiu, președintele OFSD Botoșani.
Ziua s-a încheiat cu imaginea ochișorilor plini de lumină în care dăinuie speranța că totul va fi bine, că oamenii sunt buni, că se ajută între ei, că visele se împlinesc și că de Crăciun părinții le vor pune ceva delicios pe masă.
Comunicat PSD Botoșani
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.