Cătălin Flutur: „Domnule viceprimar Marian Murariu, nu v-am retras atribuțiile din rațiuni politice, ci pur administrative”

Cătălin Flutur: „Domnule viceprimar Marian Murariu, nu v-am retras atribuțiile din rațiuni politice, ci pur administrative”

Primarul Cătălin Flutur a transmis un comunicat de presă în care face precizări la retragerea atribuțiilor viceprimarului Marian Murariu și la excluderea din PSD a Danielei Roșu, consilier local care și-a pierdut sprijinul politic.

Comunicat de presă Cătălin Flutur:
Dezavuez cu toată hotărârea modul politicianist de a face administrație al PSD-ului la nivelul municipiului Botoșani. Hotărârile adoptate, declarațiile și comunicatele de presă ale PSD demonstrează, din păcate, abordarea exclusiv politică, electorală a unor decizii care, de fapt, se referă strict la buna administrare a orașului.

Nu, domnule viceprimar Marian Murariu, nu v-am retras atribuțiile din rațiuni politice, ci pur administrative, de eficiență, criterii pe care, din păcate pentru Botoșani și botoșăneni, nu le-ați îndeplinit. Conform legislației în vigoare, este un atribut al primarului să delege sau să retragă atribuții viceprimarilor oricând consideră oportună o astfel de decizie pentru a obține pe această cale cea mai bună gestionare a problemelor administrative ale orașului.

„Realizările pur și simplu nu vă aparțin”
Și, desigur, nu v-am retras atribuțiile ca să vă "confisc" realizările pe care vi le atribuiți singur, pentru că pur și simplu ele nu vă aparțineau. Ceea ce enumerați dumneavoastră ca realizări sunt sarcini de serviciu pe care vi le-am încredințat spre îndeplinire, ceea ce ați făcut într-o manieră care, din păcate pentru oraș, a lăsat mult de dorit. Puteam delega supravegherea respectivelor sarcini oricui și ele ar fi fost realizate, poate chiar mai repede și mai bine. Așadar nu vă atribuiți merite imaginare, pe care în realitate nu le aveți!

Oricum, salut faptul că PSD-ul admite că în municipiu există numeroase realizări demne de laudă în actualul mandat, după ce ani în șir au încercat să acrediteze ideea că ”în mandatul lui Flutur nu se întâmplă nimic bun”. Pentru știința viceprimarului Murariu, lista de două pagini cu realizări din actualul mandat reprezintă doar circa 3% din totalul lucrărilor și investițiilor derulate în municipiul Botoșani în folosul cetățenilor.

Despre excluderea Danielei Roșu
Excluderea din partid a consilierului municipal Daniela Roșu, decisă la sfârșitul săptămânii trecute de PSD, demonstrează același lucru: faceți doar politică în CL, nu administrație în folosul cetățenilor!

Însăși justificarea oficială a excluderii din partid spune acest lucru: "vina" consilierului în cauză este aceea de a fi votat, alături de consilierii PNL, o hotărâre necesară și utilă bunului mers al lucrurilor în cadrul unei societăți din subordinea municipalității botoșănene. Pentru asta, Daniela Roșu a fost pusă la zid de PSD și exclusă din partid, precum se întâmpla în cele mai sinistre ședințe ale PCR-ului de acum trei decenii. Unde este libertatea de conștiință, garantată prin lege pentru orice ales în momentul votului? La PSD nu există așa ceva! Ordinele de partid se execută fără crâcnire, indiferent dacă sunt bune sau nu pentru cetățeni, iar cine nu respectă această tristă cutumă pesedistă este imediat dat afară.

În concluzie, fac încă un apel către oficialii PSD cu atribuții în administrarea municipiului să pună punct măcar acum, în ultimele luni de mandat, stilului ineficient și păgubos de a aborda problemele orașului în manieră pur politică, un stil în care interesele partidului sunt puse înaintea intereselor legitime ale botoșănenilor.

Stirea anterioara

Botoșani în TOP CINCI la cazuri de coronavirus pe județe. Suceava are în continuare cele mai multe infectări

Stirea Urmatoare

Pomul de Crăciun, ediția 2024 - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.