Dan Șlincu: „Profesorii și angajații din învățământ au fost permanent umiliți de guvernanții Dreptei, fiind printre categoriile profesionale cel mai prost plătite!”

Dan Șlincu: „Profesorii și angajații din învățământ au fost permanent umiliți de guvernanții Dreptei, fiind printre categoriile profesionale cel mai prost plătite!”

Profesorii și toți angajații din educație, după ce au fost abandonați de guvernanți și au fost lăsați singuri în lupta cu pandemia, fără testări permanente, fără alocări suplimentare de fonduri pentru achiziția de materiale de protecție, au fost umiliți atât de Guvernul Orban, cât și de Guvernul Cîțu prin anularea majorărilor salariale cuvenite conform legilor în vigoare.

„Stimați miniștri ai educației și finanțelor, vă rog să prezentați dascălilor din Botoșani și din toată țara care au fost cauzele care au condus la neacordarea majorărilor de salarii pentru personalul din învățământ la nivelul grilei de salarizare din 2022! De ce nu ați susținut, ca măcar la rectificarea bugetară de la începutul acestei luni, cu câteva zile înainte de începerea anului școlar să fie acordate sumele necesare pentru creșterea salariilor profesorilor?” a declarat deputatul PSD Dan Constantin Șlincu.

Guvernul Cîțu, la fel ca Guvernul Orban a anulat majorarea salariilor promisă profesorilor și stabilită în legislație de guvernarea PSD. Este pentru a doua oară când PNL cu sau fără USR-PLUS îi minte în față pe profesori. Refuzul de a respecta promisiunea majorării salariilor profesorilor este în totală contradicție cu „creșterea fantastică" de 13,6% a premierului Cîțu.

Niciunul dintre liderii partidelor de Dreapta care dețin majoritatea parlamentară, PNL-USR-PLUS-UDMR nu înțelege că dascălii și personalul din educație nu pot supraviețui cu salariile foarte mici pe care le primesc, că mulți profesori pleacă din sistem după câțiva ani pentru că nu își pot permite să ducă o viață decentă, că tinerii nu mai sunt interesați să ajungă la catedră. În următorii ani va fi un dezastru pentru școala românească pentru că va rămâne fără profesori, iar generații întregi de copii vor fi ratate din cauza aglomerărilor în clase și a lipsei personalului specializat.

„Este o dovadă în plus că marele și singurul program prezidențial „România Educată” este doar o mare gogoașă demagogică, care nu a avut niciodată susținerea PNL și a președintelui Iohannis. PSD își respectă cuvântul și angajamentele privind salariile profesorilor. PSD a depus amendamente pentru respingerea tăierilor introduse de guvernul Cîțu în proiectul de rectificare bugetară. Dacă vor fi adoptate, Guvernul va trebui să majoreze salariile profesorilor, cum prevede cadrul legal”, a transmis de la tribuna Camerei Deputaților, deputatul Dan Constantin Șlincu.

Stirea anterioara

Bătaie pe aeroportul din Suceava. Care a fost mărul discordiei și de ce paznicii nu au intervenit

Stirea Urmatoare

Marius Budăi: „Echipa de candidați la alegerile parlamentare de la PSD Botoșani susține realizarea Drumului Expres Botoșani-Suceava”

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.