Marius Budăi: „Sprijin de la Guvern pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii”

Marius Budăi: „Sprijin de la Guvern pentru dezvoltarea întreprinderilor mici și mijlocii”

Deputatul PSD Marius Budăi a anunțat astăzi că întreprinderile mici și mijlocii vor beneficia de sprijin pentru acces la finanțare, prin garantarea de către stat a 50% din creditele pentru investiții, precum și pentru finanțarea capitalului de lucru.

În urma adoptării de către Guvern a Memorandumului ce prevede măsuri de încurajare și stimulare a dezvoltării mediului de afaceri autohton a fost aprobat „Programul de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii – IMM INVEST ROMÂNIA”.

„E un act normativ extrem de important pentru antreprenorii români care dețin peste 90% din IMM-uri. În urma implementării acestui program va crește accesul la finanțare a firmelor românești, indiferent că vorbim de întreprinderi mici și mijlocii, persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale sau întreprinderi familiale. Vom avea investiții în fiecare zonă a țării în toate domeniile. Scopul principal este acela de a crea locuri de muncă calificate și de a promova capitalul economic românesc”, a declarat Marius Budăi.

Programul va fi pus în aplicare după adoptarea unui ordin comun al ministrului Finanțelor Publice și al ministrului Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat. Garanțiile vor fi în contul și în numele statului, acordate de Fondul Național de Garantare a IMM-urilor (FNGCIMM) în limita unui plafon anual. Garanția de stat se poate acorda fiecărui beneficiar participant în cadrul programului pentru un singur credit.

„Am promis în programul de guvernare că vom acorda garanții de stat pentru oamenii de afaceri români, astfel încât să facă investiții aici în țară și nu în altă parte. Ne ținem de cuvânt. Prioritatea noastră este să creștem numărul companiilor românești și să le consolidăm din punct de vedere financiar pentru a avea șanse egale cu firmele străine care sunt pe piața locală”, a subliniat deputatul PSD.

Acordarea de garanții în nume și cont de stat au în vedere următoarele criterii:

În cazul creditelor de investiții: valoarea maximă a creditului: 10.000.000 lei, valoarea garanției: maximum 5.000.000 lei, procent de garantare: maximum 50% din valoarea creditului, perioada creditului: maximum 10 ani.

În cazul liniilor de credit pentru finanțarea capitalului de lucru: valoarea maximă a creditului: 5.000.000 lei, valoarea garanției: maximum 2.500.000 lei, procent de garantare: maximum 50% din valoarea creditului, perioada creditului: 24 luni cu posibilitatea prelungirii în vederea rambursării cu maxim 24 luni.

Valoarea maximă cumulată a finanțărilor garantate care pot fi acordate unui beneficiar este de 10 milioane lei.

Stirea anterioara

Maşină aprinsă de un scurtcircuit electric.

Stirea Urmatoare

Accident rutier, în această seară, cinci persoane și două mașini implicate

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.