Mihaela Huncă: „Se impun măsuri pentru creșterea accesului tinerilor, care au plecat în străinătate, pe piața muncii din România”
Deputatul social-democrat botoșănean a anunțat astăzi că va propune ministrului Educației Naționale și ministrului Muncii și Justiției Sociale implementarea unui plan structurat pentru a reuși ca până în 2020 să crească considerabil proporția tinerilor români înalt calificați care se întorc să muncească acasă, fie ca antreprenori, fie ca angajați.
„Consider că în acest moment avem nevoie de o strategie coerentă pentru a aduce înapoi în țară tinerii care au plecat la studii în alte state și nu s-au întors să lucreze în România din cauza birocrației și a altor impedimente legislative. Avem nevoie de ei pentru că sunt persoane care au avut curajul să se bată de la egal la egal cu ceilalți tineri europeni atât pe plan educațional, cât și în ceea ce privește piața muncii. Aceștia au o experiență profesională solidă pe care au dobândit-o în cadrul celor mai mari companii multinaționale din domeniul tehnologiei informațiilor și sectorul tehnic la nivel european și mondial”, a declarat Mihaela Huncă.
Prioritatea zero a actualei legislaturi europene este crearea de locuri de muncă pentru tineri. Toate țările Uniunii Europene, fie ele mai mult sau mai puțin dezvoltate, se confruntă cu problema lipsei specialiștilor în domenii de interes strategic, fie că vorbim de industria energetică, domeniul construcțiilor, industria auto sau sectorul IT. Nevoia unor măsuri în forță, curajoase, pentru a ataca această problemă se face din ce mai simțită și în țara noastră.
„În momentul actual, o suită de norme legislative și executive care au fost aprobate conturează planul pentru stimularea angajării tinerilor absolvenți. Reglementarea uceniciei și stagiilor pentru absolvenții de studii superioare, posibilitatea angajării part-time în timpul vacanțelor școlare, practica pe care elevii și studenții o pot face în timpul școlii, programele pentru tinerii antreprenori, cât și parteneriatele dintre Ministerul Educației Naționale și companii pentru angajarea elevilor de la școlile profesionale sunt câteva dintre modalitățile prin care autoritățile administrației publice au crescut nivelul de ocupare pe piața muncii în rândul tinerilor. Cu toate acestea, am constatat că nu este suficient și mai sunt multe de făcut pentru aducerea în țară și angajarea în domenii de înaltă performanță a tinerilor români bine pregătiți care studiază și lucrează în străinătate”, a subliniat deputatul PSD.
Potrivit unui sondaj realizat de Liga Studenților Români în Străinătate, 42% dintre tinerii care studiază în alte țări vor să se întoarcă în România, pe când 58% dintre aceștia au declarat că nu vor să muncească în țară. Mai mult, dintre cei care aleg să se întoarcă în țară, majoritatea iau calea antreprenoriatului.
„În opinia mea, rolul nostru, ca oameni politici este acela de a promova un cadru legislativ stabil și predictibil prin care să implementăm măsuri reale și concrete care să îi determine pe acești tineri să se întoarcă acasă. România trebuie să devină din țară exportatoare de creiere și forță de muncă calificată, un centru european de expertiză în domenii de înaltă tehnologie care să producă plus-valoare și să devină un punct de reper pentru statele din Uniunea Europeană”, a completat Mihaela Huncă, secretar al Comisiei pentru învățământ din Camera Deputaților.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.