MRU şi-a amânat vizita la Botoşani

MRU şi-a amânat vizita la Botoşani

Preşedintele Partidului Forţa Civică nu a mai venit la Botoşani. Mihai Răzvan Ungureanu trebuia să deruleze miercuri mai multe acţiuni electorale în judeţ, însă şi-a contramandat vizita.

Motivele nu sunt foarte clare, însă se pare că acesta are un program foarte încărcat în colegiul din Arad în care candidează şi a preferat să rămână acolo, mai ales că un sondaj de opinie prezentat de RTV îl plasează pe locul al doilea în opţiunile de vot ale cetăţenilor din zona în care candidează. Cristian Roman, preşedinte Forţa Civică Botoşani, nu a putut avansa o dată la care MRU va veni în judeţ, dar a spus că liderul naţional al partidului se va deplasa în Botoşani până la sfârşitul acestei campanii electorale.

Pe de altă parte, copreşedintele ARD Mihai-Răzvan Ungureanu a cerut miercuri demisia de urgenţă a preşedintelui Senatului, Crin Antonescu, acuzând faptul că sub mandatul acestuia Camera Superioară a Parlamentului a încălcat Constituţia în cazul senatorului Mircea Diaconu.

Stirea anterioara

Mesteci gumă zilnic? Iată ce poţi păţi

Stirea Urmatoare

Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.