Organizația Femeilor Social Democrate a sărbătorit la Viișoara Ziua Internațională a femeilor din mediul rural - FOTO

Organizația Femeilor Social Democrate a sărbătorit la Viișoara Ziua Internațională a femeilor din mediul rural - FOTO

Cu ocazia celebrării Zilei Internaționale a femeilor din mediul rural, stabilită de ONU pe 15 octombrie pentru conștientizarea rolului acestora în asigurarea și menținerea comunităților locale, reprezentantele OFSD Botoșani împreună cu autoritățile locale au organizat în comuna Viișoara un eveniment care a avut ca scop aprecierea și recunoașterea meritelor pe care îl au femeile în modelarea și dezvoltarea familiilor în mediul rural.

La activitățile de sâmbătă au participat din partea PSD Botoșani deputatul Alexandra Huțu, subprefectul Paula Cojocariu-Berențan și consilierii județeni Galia Hrimiuc și Mioara Jurgiu, care este și președinte al Organizației de Femei a PSD Botoșani.

„Având în vedere că județul nostru este unul preponderent rural, iar 46,2% din populația țării noastre trăiește la sate, este esențial să evidențiem rolul pe care îl au femeile în susținerea activităților din comunitățile locale. Am organizat împreună cu primarul comunei Viișoara, Laurențiu Rîmbu, o întâlnire cu peste 40 de viișorence. Am discutat despre multiplele roluri pe care le îndeplinește femeia din mediul rural, despre importanța educației privind sănătatea feminină și despre vulnerabilitățile femeii de la sat. La final, toate participantele au fost sub lumina reflectoarelor, fiind premiate de colegul nostru primar, iar noi le-am dăruit câte un cadou conținând kituri de îngrijire personală specifică femeii, dar și câteva materiale informative referitoare la sănătatea femeii", a declarat deputatul PSD Alexandra Huțu.

Este prima acțiune organizată de femeile social-democrate botoșănene cu ocazia sărbătoririi femeii din mediul rural, însă nu este prima în ceea ce privește militarea pentru drepturile femeii și promovarea egalității de șanse și de tratament.

„Toate activitățile organizate de OFSD urmăresc conștientizarea drepturilor femeilor și pun accent pe modul în care pot fi rezolvate problemele acestora, de la discriminare, accesul la educație, sănătate, cultură. De Ziua internațională a femeilor din mediul rural am considerat că trebuie să fim alături de cele care susțin viața comunităților locale prin toate activitățile pe care le desfășoară. Femei informate, înseamnă femei implicate. Femeile din mediul rural au întotdeauna un partener în Organizația noastră prin care ne dorim să le implicăm în acțiuni de informare, de conștientizare și de afirmare cu privire la propriile drepturi, participare activă în viața comunității, inclusiv în procesul de luare a deciziilor”, a declarat Mioara Jurgiu, președintele Organizației de Femei a PSD Botoșani.

La mulți ani cu sănătate tuturor femeilor din mediul rural!

Stirea anterioara

Botoșani: Acțiuni pentru depistarea șoferilor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a drogurilor

Stirea Urmatoare

În weekendul de Ziua Națională va ploua în aproape toată țara. Cât va fi de frig și unde va ninge

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.