Alertă de fraudă în numele ANAF. NU răspunde la aceste mesaje!
PRO România solicită măști gratuite pentru fiecare român și prezentarea unei strategii reale și coerente a Guvernului
PRO România solicită măști gratuite pentru fiecare român și prezentarea în regim de urgență a unei strategii reale și coerente a Guvernului pentru combaterea efectelor pandemiei de COVID 19.
„Fiecare român trebuie să primească măști gratuit din partea statului, conform proiectului de lege care va fi supus aprobării Parlamentului. Nu poate fi impusă obligativitatea purtării măștilor după 15 mai, atât timp cât nu poate fi asigurată capacitatea de producţie, pentru ca fiecare cetăţean să îşi poată permite o astfel de protecție. De asemenea Pro România va iniția un proiect legislativ de sprijin pentru industria ospitalității, HORECA, grav afectată de pandemia de COVID 19. Nu în ultimul rând, reprezentanții Pro România vor solicita Guvernului plata imediată, chiar săptămâna aceasta, a subvențiilor pentru agricultură și a ajutoarelor de secetă. Sunt doar câteva măsuri, luate în cadrul reuniunii Biroului Executiv al partidului, for în cadrul căruia au fost luate aceste decizii”, declară Mihaela Huncă.
Iată deciziile, Biroului Executiv al partidului:
1. Să solicite Parlamentului dezbaterea și aprobarea de urgență a proiectului care prevede acordarea de măști pentru protecția cetățenilor, în regim gratuit.
2. Să solicite Guvernului prezentarea unui raport legat de programul de testare a cetățenilor în contextul COVID-19.
3. Să inițieze un proiect legislativ de sprijin pentru industria HORECA, în urma dezbaterii organ-izate online cu reprezentanții domeniului.
4. Să solicite Guvernului plata imediată, chiar săptămâna aceasta, a subvențiilor pentru agricul-tură și a ajutoarelor de secetă.
5. Să ceară Guvernului facilitarea accesului fermierilor la surse de apă, fără plată și fără proceduri administrative.
6. Să solicite Parlamentului înființarea unei comisii de anchetă pentru achizițiile publice realizate în perioada stării de urgență.
7. Să solicite Guvernului prezentarea strategiei pentru combaterea efectelor pandemiei.
„Nu în ultimul rând, PRO România consideră că Parlamentul este cel care trebuie să stabilească data alegerilor locale și parlamentare, în contextul în care guvernul este unul minoritar, reprezentând un singur grup parlamentar care a primit 20% din voturile cetățenilor. În consecință, PRO România crede cu tărie că acesta este singura variantă democratică în situația actuală”, a încheiat Mihaela Huncă.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.