Persoane sancționate pentru continuarea propagandei electorale în județul Botoșani
PSD Botoșani îi cere noului președinte al Consiliului Județean să răspundă la „lista incompatibilităților” înainte de preluarea mandatului!
PSD Botoșani îi solicită noului președinte al Consiliului Județean Botoșani, Valeriu Iftime, ca înainte de a prelua mandatul, în numele transparenței reale pe care a invocat-o insistent în campania electorală, să prezinte botoșănenilor zona de intersecție dintre afacerile pe care le-a condus până acum și zona administrativă în care va activa după preluarea mandatului.
Pentru a face dovada că este transparent și că nu intenționează să amestece afacerile de familie cu funcția publică pe care o deține, domnul Valeriu Iftime trebuie să îi informeze pe botoșăneni cu privire la următoarele puncte din „lista incompatibilităților” de mai jos:
Numărul și valoarea contractelor încă în vigoare, între firmele pe care le-a administrat (sau la care a fost/este acționar) și autoritățile locale din județul Botoșani.
Numărul și valoarea contractelor derulate în ultimii 3 ani, de firmele pe care le-a condus (sau la care a fost/este acționar) și administrațiile locale sau naționale conduse de colegii săi din PNL.
Numele firmelor deținute de membrii familiei sale până la gradul al II-lea, care nu ar trebui să aibă relații contractuale cu Consiliul Județean sau cu instituțiile aflate în subordinea sau în coordonarea Consiliului Județean.
Beneficiarii reali, în sensul legislației privind combaterea spălării banilor, ai firmelor pe care le-a condus până în acest moment.
PSD Botoșani atrage atenția că refuzul domnului Iftime de a răspunde la această listă a integrității ar lovi de nulitate toate promisiunile sale că va exercita cu transparență maximă mandatul de președinte al Consiliului Județean. De asemenea refuzul dânsului de a participa la acest exercițiu de transparență și integritate ar ridica suspiciuni privind beneficiile pe care le-ar putea acorda, direct sau indirect, firmelor sale, prin exercitarea funcției de președinte al Consiliului Județean.
Botoșănenii trebuie să știe care sunt firmele familiei domnului Iftime și dacă acestea au contracte cu Consiliul Județean , ori cu primăriile din județ, astfel încât fondurile pe care le va aloca domnul Iftime, în calitate de președinte al Consiliului Județean să nu fie împărțite după valoarea contractelor obținute de familia sa de la primăriile din județ.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.