PSD Botoșani: Nimeni nu e singur în lupta cu boala Parkinson

PSD Botoșani: Nimeni nu e singur în lupta cu boala Parkinson

„Nimeni nu e singur”! Pornind de la această deviză, Organizația Femeilor Social Democrate din municipiul Botoșani a pregătit mai multe acțiuni menite să puncteze Ziua internațională a pacientului cu boala Parkinson, stabilită la data de 11 aprilie.

Acțiunile au reprezentat o oportunitate de a informa și sensibiliza societatea în legătură cu această maladie, o boală neurodegenerativă care nu își face simțită prezența la debut dar care schimbă radical viața celor afectați, care ajung să depindă de ajutorul semenilor.

„Noi, social-democrații, încercăm să fim cât mai prezenți în viețile botoșănenilor diagnosticați cu această boală și să le oferim suportul și prietenia noastră. Am marcat această zi împreună cu o parte dintre membrii Asociației Bolnavilor de Parkinson și a Altor Afecțiuni Neurologice Degenerative „Sufletul Lalelelor”, înființată de Emilia-Paula Zagavei, cu sprijinul senatorului Lucian Trufin, ocazie cu care am vorbit despre impactul bolii Parkinson asupra individului, familiei și societății, despre probleme, provocări, terapii, proiecte și programe care să susțină fizic și moral botoșănenii cu Parkinson”, a precizat Doina Federovici, președintele PSD Botoșani, adăugând că a fost o întâlnire de suflet și cu multe lalele - simbolul speranței și al bolii Parkinson.

Asociația „Sufletul Lalelelor” este o organizație neguvernamentală, non-profit, înființată în anul 2017, al cărei obiectiv este de sprijinire, îngrijire, consiliere în scopul îmbunătățirii calității vieții persoanelor diagnosticate cu boala Parkinson, boli neurologice degenerative, boli neurovegetative, persoanelor cu dizabilități, promovând și militând pentru drepturile persoanelor diagnosticate cu aceste afecțiuni.

„Știm că fiecare dintre noi poate face mai mult pentru semenii noștri. O mai bună informare va reduce stigma asociată bolii, va crește înțelegerea și sprijinul comunității și va conduce la creșterea calității vieții pentru cei afectați. Sunt importante informarea, depistarea și intervenția precoce, dar la fel de importantă este empatia”, a susținut Cristina Breșug, președintele OFSD din municipiul Botoșani.

Despre fondatorul Asociației secretarul executiv PSD Botoșani, deputatul Alexandra Huțu, a afirmat că „implicarea necontenită a doamnei Zagavei în viața botoșănenilor bolnavi de Parkinson îi oferă pe bună dreptate calitatea de pionier al promovării drepturilor persoanelor diagnosticate cu boala Parkinson și de militant ferm în ceea ce privește îmbunătățirea calității vieții acestor persoane”.

La mijlocul anilor 1800, Parkinson a colaborat cu Jean-Martin Charcot, iar cercetările lor au avut un rol esențial în diferențierea bolii Parkinson de scleroza multiplă și de alte boli ale sistemului nervos, caracterizate la rândul lor prin tremor. Boala Parkinson este o afecțiune progresivă a sistemului nervos, care afectează capacitatea motorie. Simptomele apar treptat, uneori începând prin tremorul abia perceptibil al uneia dintre mâini. Tremorul este frecvent întâlnit, dar boala Parkinson mai provoacă și rigiditate sau încetinirea mișcărilor.

Stirea anterioara

Elevi premiați la etapa națională a Olimpiadei de limba și literatura rromani maternă - FOTO

Stirea Urmatoare

Polițiștii din Botoșani au adus bucurie în sufletele copiilor de Crăciun - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.