Locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani luni 25 noiembrie
Senatul a adoptat scutirea de impozit pentru părinții copiilor cu handicap, propusă de parlamentarii PSD Botoșani
Senatul a adoptat pe 27 aprilie a.c. noul Cod Fiscal care cuprinde mai multe amendamente propuse de parlamentarii PSD Botoșani, Tamara Ciofu, Andrei Dolineaschi și Doina Federovici, prin care părinții copiilor cu handicap vor fi scutiți de impozitele pentru casă și pentru automobilul adaptat persoanei cu handicap precum și de alte taxe speciale stabilite de autoritățile locale.
„Inițial am pornit cu elaborarea unui proiect de lege care să prevadă toate aceste scutiri de taxe pentru părinții copiilor cu handicap, întrucât aceștia duceau toată povara financiară implicată de întreținerea copiilor lor. În urma discuțiilor cu Ministerul de Finanțe și împreună cu ceilalți doi colegi botoșăneni am reușit să introducem patru amendamente care acoperă scopul vizat de noi”, a declarat Tamara Ciofu, inițiatoarea proiectului de lege.
Conform acestor prevederi părinții sau persoanele care au în îngijire copii cu handicap grav sau accentuat și cu gradul I de invaliditate vor benefica de scutirea de impozit pentru locuința de domiciliu și pentru terenul aferent acesteia. De asemenea, aceste persoane nu vor plăti impozit pentru automobilul modificat pentru deservirea minorului cu handicap. În plus, părinții acestor copii vor fi scutiți de plata taxelor speciale stabilite prin hotărârea consiliului local din localitatea de domiciliu.
Reprezentantul PSD Botoșani de la nivelul Senatului, Doina Federovici, a susținut aceste amendamente în comisia pentru Buget din Senat: „Sunt bucuroasă că am găsit înțelegere la toți membrii comisiei care au votat amendamentele propuse de noi. Au votat inclusiv membrii de la PNL, chiar dacă în plen senatorii liberali s-au opus întregului Cod Fiscal, deci și acestor amendamente care vin în sprijinul familiilor care au în grijă copii cu handicap”.
Președintele PSD Botoșani, deputatul Andrei Dolineaschi a arătat că Guvernul a susținut amendamentele parlamentarilor botoșăneni: „A contat foarte mult că domnul ministru al Finanțelor a identificat resurse pentru a acoperi impactul bugetar de circa un milion de euro pe an pe care îl presupune această măsură. Dacă nu am fi găsit sprijin aici, probabil că amendamentele nu ar fi fost adoptate”.
Codul Fiscal care conține amendamentele parlamentarilor social democrați din Botoșani a fost adoptat în plenul senatului cu 90 de voturi pentru, 36 împotrivă și 4 abțineri. Cele patru amendamente vor intra însă în vigoare după dezbaterea și votarea proiectului în Camera Deputaților, până la sfârșitul acestei sesiuni parlamentare.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.