Polițiștii din Botoșani au adus bucurie în sufletele copiilor de Crăciun - FOTO
Lista noilor servicii medicale de care beneficiază românii de la 1 aprilie
Asiguraţii români vor beneficia de servicii medicale în plus după ce la 1 aprilie a intrat în vigoare noul Contract-cadru de asistenţă medicală pe 2018: vor putea să îşi ridice reţeta de medicamente compensate şi gratuite de la orice farmacie din ţară şi nu doar de la cele aflate în judeţul de care aparţine.
În plus, pacienţii vor putea să îşi facă investigaţii la oricare furnizor de profil din ţară, indiferent cu ce casă de asigurări de sănătate se află acesta în relaţii contractuale.
Totodată, potrivit noului act normativ în vigoare, românii care au nevoie de dispozitive medicale, respectiv proteze pentru genunchi sau proteze auditive vor putea trimite documentele necesare prin poştă, către casa de asigurări de care aparţin, fără a sta la cozi pentru depunerea dosarului.
O altă modificare se referă la programul de activitate al medicului de familie, care va fi nevoit să aibă un program de 35 de ore pe săptămână, minimum cinci zile din şapte, se mai arată în documentul citat. Asta pentru a limita situaţiile în care pacienţii nu pot beneficia de servicii, se mai notează în documentul citat.
În ceea ce-i priveşte pe pacienţii cu cancer, se elimină o barieră birocratică importantă, respectiv nu vor mai fi nevoiţi să aibă asupra lor un bilet de internare pentru spitalizare continuă. Cu alte cuvinte, pacienţii oncologici se vor putea prezenta direct la spital, măsură de bun augur, spune Cezar Irimia, preşedintele Asociaţiei Naţionale a Pacienţilor Cronici din România (APCR).
Ce alte beneficii vor avea asiguraţii
Totodată, lista de servicii se extinde: românii vor primi mai multe medicamente compensate şi gratuite. O altă noutate e că tensiunea lor arterială va putea fi monitorizată timp de 24 de ore inclusiv de către medicii de familie, ceea ce până acum intra doar în atribuţia medicului. Asta pentru că pachetele de servicii medicale - minimal şi de bază – se reorganizează.
„În pachetul de servicii medicale de bază pentru asiguraţi se introduc noi servicii ce vor fi oferite de medicul de familie, cum ar fi eliberarea adeverinţei pentru încadrarea în muncă a persoanelor aflate în şomaj şi eliberarea fişei sintetice pentru copilul încadrat sau care urmează să fie încadrat în grad de handicap. De asemenea, se clarifică modul de acordare a altor servicii, cum ar fi administrarea de medicamente intramuscular, subcutanat, intradermic, intravenos sau perfuzabil”, arată reprezentanţii Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate (CNAS).
În plus, în ambulatoriul de specialitate pentru specialităţile clinice se introduc serviciile medicale în scop diagnostic - caz. Acestea sunt servicii de spitalizare de zi care se pot acorda în ambulatoriu, dar numai de furnizorii care îndeplinesc condiţii suplimentare de eligibilitate, conchide CNAS.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.