Autoritățile botoșănene intensifică controalele pentru prevenirea răspândirii virusului sars cov 2

Autoritățile botoșănene intensifică controalele pentru prevenirea răspândirii virusului sars cov 2

Sub autoritatea instituției prefectului, în perioada următoare, polițiștii, împreună cu jandarmi, polițiști locali și specialiști din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Direcției de Sănătate Publică, Direcției Sanitar Veterinare și a Inspectoratului Teritorial de Muncă, vor intensifica acțiunile de control pentru verificarea respectării măsurilor impuse de autorități pentru prevenirea răspândirii virusului SARS-COV 2. 

Având în vedere faptul că în localitățile Tudora și Roma a fost extinsă perioada carantinei, conform Ordinului Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, cu încă 7 zile, forțele de ordine se vor afla în continuare în misiune, pentru menținerea ordinii și siguranței publice în aceste zone, pentru sprijinirea autorităților responsabile în implementarea deciziilor cu privire la instituirea carantinei, prin restricționarea accesului pe căile de comunicații înspre/dinspre cele două localități, precum și pentru identificarea și luarea măsurilor legale față de persoanele care încalcă prevederile legale.

Precizăm că pentru localitățile în care incidența cumulată la 14 zile a depășit 6/1000 de locuitori, acesta fiind și cazul municipiului Botoșani, se instituie obligativitatea purtării măștii de protecție în toate spațiile deschise, cu excepția cazurilor prevăzute în mod expres de lege. 

Amintim faptul că, pentru localitățile în care incidența este mai mică de 6/1.000 de locuitori, portul măştii de protecţie este în continuare obligatoriu  în spațiile publice închise, mijloacele de transport în comun, la locul de muncă, spații comerciale, precum și în spații publice deschise, cum ar fi, fără a se limita la acestea, piețe, târguri, bâlciuri, talciocuri, spațiile comerciale, stații pentru transportul în comun. 

De asemenea, conform Hotărârii Comitetului Județean pentru Situații de Urgență nr. 75 din 3 octombrie 2021, se mențin măsurile de protecție, obligațiile și restricțiile care trebuie respectate, aprobate prin Hotărârea nr. 57 din 10 septembrie a. c., potrivit cărora, activitatea agenților economici și a organizatorilor de evenimente, va fi adaptată în funcție de incidența cumulată a cazurilor pe ultimele 14 zile, a localității din care fac parte. 

Astfel de activități vor fi intensificate în perioada următoare, pe raza întregului județ, fiind vizate zonele aglomerate, localurile publice, instituțiile publice și transportatorii, scopul acestora fiind prevenirea răspândirii noului coronavirus.

„Reamintim obligația Comitetelor locale pentru situații de urgență de a adopta măsuri specifice în vederea prevenirii și controlului infecțiilor generate de virusul SARS-COV-2 la nivel local, precum și obligația desfășurării în regim permanent a activității tuturor centrelor operative pentru situații de urgență cu activitate temporară.”, insistă prefectul Dan Nechifor.

Stirea anterioara

Stâlpii scaunelor unui camion „întăriţi” cu ţigări de contrabandă

Stirea Urmatoare

Locurile de muncă vacante la nivelul județului Botoșani luni 25 noiembrie

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.