Botoșani: Consilierii județeni se întrunesc marți în ședința ordinară din luna august - Vezi ordinea de zi!

Botoșani: Consilierii județeni se întrunesc marți în ședința ordinară din luna august - Vezi ordinea de zi!

Consilierii județeni se întrunesc marți, 18 august 2015, în ședința ordinară din luna iulie a Consiliului Județean al județului Botoșani. Ședința va avea loc la ora 10:00, în sala de ședințe a Consiliului Județean Botoșani. Reamintim că şedinţele sunt publice, la acestea pot participa şi cetăţeni ai județului Botoșani.
 
Proiectele de hotărâre care vor fi dezbătute și supuse la vot Consiliului Judeţean Botoşani, conform ordinei de zi, sunt următoarele:

1. Proiect de hotărâre privind aprobarea organigramei şi statului de funcţii ale Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani.

2. Proiect de hotărâre privind prelungirea desemnării doamnei Ciobanu Cornelia în funcţia de manager interimar la Centrul Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Botoşani.

3. Proiect de hotărâre privind modificarea şi completarea anexei la Hotărârea Consiliului Judeţean Botoşani nr. 121/28.11.2014 privind aprobarea tarifelor practicate de Muzeul Judeţean Botoşani, pentru serviciile prestate în anul 2015.

4. Proiect de hotărâre privind aprobarea Protocolului de colaborare între Judeţul Botoşani şi Inspectoratul de Poliţie Judeţean Botoşani, precum şi aprobarea finanţării achiziţiei unor staţii lucru cu monitor şi UPS şi a unor sisteme de supraveghere video, în scopul creşterii gradului de ordine şi siguranţă publică pe teritoriul judeţului Botoşani.

5. Proiect de hotărâre privind avizarea Actului adiţional nr. 2 la Actul Constitutiv al Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „ECOPROCES” Botoşani, avizarea Actului adiţional nr. 2 la Statutul Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară „ECOPROCES” Botoşani pentru implementarea proiectului „Sistem integrat de management al deşeurilor în judeţul Botoşani” (SIMD), precum şi revocarea Hotărârii Consiliului Judeţean Botoşani nr. 157 din 17.12.2014.

6. Proiect de hotărâre privind completarea Hotărârii Consiliului Judeţean nr. 61/30.05.2013 privind aprobarea proiectului „Crearea infrastructurii necesare pentru gestiunea electronică a Registrului agricol şi a altor activităţi specifice, în judeţul Botoşani" implementat de Consiliul Judeţean Botoşani şi a cheltuielilor aferente acestuia.

7. Proiect de hotărâre privind aprobarea modificării şi completării inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Judeţului Botoşani, aflate în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Botoşani, respectiv a Direcţiei Judeţeană de Drumuri şi Poduri Botoşani.

8. Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului propriu judeţean cu suma de 1.012 mii lei, atât la partea de venituri, cât şi la partea de cheltuieli, pe anul 2015.

Autor: ZiareBotosani.ro

Stirea anterioara

Anunț bombă despre bonurile de masă! Uite ce întâmplă

Stirea Urmatoare

Europa, sub zăpadă. Ninsorile abundente provoacă perturbări ale traficului în Germania şi Franţa. Turnul Eiffel, închis

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.