Şoferi prinşi de poliţie băuţi sau fără permis în prima zi de Crăciun
Modernizarea drumului județean Viișoara – Coțușca, finalizată - FOTO
Un nou sector de drum județean a fost modernizat! Este vorba despre DJ 293A, Viișoara – Viișoara Mică – Coțușca.
Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani, vicepreședintele Dorin Birta și conducerea Direcției Județene de Drumuri și Poduri, au participat miercuri la recepția lucrărilor de modernizare a acestui sector de drum județean. „Modernizarea infrastructurii rutiere a județului a fost un obiectiv primordial în mandatul meu de președinte al Consiliului Județean. Astăzi, recepționăm un nou sector de drum județean modernizat, care nu doar că asigură confortul locuitorilor din zonă, dar și scurtează distanța dintre Coțușca și Darabani cu aproximativ 10 kilometri. Am promis drumuri moderne și de calitate și asta am realizat. Jumătate din rețeaua de drumuri județene a fost modernizată, reabilitată sau este în plin proces de modernizare. Fără drumuri de calitate, nu putem vorbi de dezvoltarea județului”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean.
Valoarea proiectului, finanțat prin PNI „Anghel Saligny”, este de 19 milioane lei, echivalentul a aproximativ 4 milioane euro.
„Acesta este încă un proiect pe care echipa condusă de doamna președinte Doina Federovici l-a finalizat cu succes. Drumul Viișoara – Viișoara Mare – Coțușca a fost prioritar pentru noi. De altfel, este primul drum finanțat prin Programul «Anghel Saligny» pe care-l finalizăm”, a declarat Dorin Birta.
Doina Federovici a anunțat că, în cel mai scurt timp, vor fi recepționate și alte sectoare de drum județean aflate în proces de modernizare. „Suntem pe finalul lucrărilor de modernizare pe alte trei sectoare de drum și estimăm că acestea vor fi recepționate în cel mai scurt timp. Suntem administrația care a schimbat radical județul, iar botoșănenii simt din plin acest lucru. Am fost și vom rămâne în slujba lor”, a conchis Doina Federovici.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.