Parteneriat încheiat cu Ministerul Afacerilor Externe pentru promovarea lui Mihai Eminescu

Parteneriat încheiat cu Ministerul Afacerilor Externe pentru promovarea lui Mihai Eminescu

Un nou pas pentru promovarea lui Mihai Eminescu și a județului Botoșani!
Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” - Memorialul Ipotești, instituție de cultură de importanță națională aflată în subordinea Consiliului Județean Botoșani, va încheia un acord de parteneriat cu Ministerul Afacerilor Externe în vederea promovării operei eminesciene și a culturii române.

„Accentul pe care l-am pus în ultimii ani pe activitățile culturale și implicarea echipei de la Memorialul Ipotești, condusă de doamna manager Ala Sainenco, au făcut din județul Botoșani un pivot al colaborării culturale cu diaspora românească. Acest acord cu Ministerul Afacerilor Externe vine în continuarea colaborării din ultimii ani pe care am avut-o cu Ambasada României la Berlin. Prima acțiune de amploare care va fi realizată în cadrul acestui acord va avea loc cu ocazia Zilei Eminescu – Ziua Culturii Naționale ce va fi sărbătorită pe 15 ianuarie”, a declarat Doina Federovici, președintele Consiliului Județean Botoșani.

În cadrul parteneriatului, Ministerul Afacerilor Externe va sprijini, inclusiv prin misiunile diplomatice și oficiile consulare, proiectele comune derulate în țară sau în străinătate, cu participarea reprezentanților diplomației române și ai Memorialului Ipotești. De asemenea, vor fi promovate inițiativele și proiectele Memorialului, care vin în susținerea relaționării cu diaspora română, precum și a activității de cercetare-documentare și constituirii unui fond de suport pentru expertiza diplomației cultural-științifice.

Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” - Memorialul Ipotești este membru al „Platformei dedicate cooperărilor diasporei academice și de excelență cu mediile instituționale și profesionale din România”. 

Platforma a fost construită de Ambasada României la Berlin, alături de membri ai diasporei academice și cu participarea Mitropoliei Germaniei, Europei Centrale și de Nord, precum și a Asociației de IT Citizen Next, în cadrul unui Consorțiu partenerial.

Stirea anterioara

Scăpăm de cozile de la aparatele de reciclat SGR? Ce modificări sunt propuse în legislația privind reciclarea

Stirea Urmatoare

Cum pot obține tinerii din România terenuri gratuite de la stat

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.