Prefectul Dan Nechifor a dat startul „Lunii plantării arborilor” - FOTO

Prefectul Dan Nechifor a dat startul „Lunii plantării arborilor” - FOTO

Prefectul Dan Nechifor a dat startul, miercuri, „Lunii plantării arborilor”, alături de specialiși din Direcția Silvică (D.S.) Botoșani, elevi și profesori ai Palatului Copiilor, angajați ai Instituției Prefectului și alți specialiști din domeniul protecției mediului.

Acțiunea a avut loc în pădurea Rediu, administrată de Ocolul Silvic Botoșani, unde o suprafață de cca 90 de ari trebuie împădurită în această primăvară, după ce a fost anterior curățată de arboretul degradat. Participanții la acțiune au asistat la ”instrucțiunile” plantatului, după care și-au arătat măiestria, sau, mai bine zis, experiența unor activități similare, prefectul Dan Nechifor și directorul  D.S., Marius Havriș, demonstrând că nu sunt străini de domeniul plantărilor de copaci.

Programată pentru perioada 15 martie - 15 aprilie, „Luna plantării arborilor” a fost decalată cu două săptămâni din cauza condițiilor meteo și are, în județul Botoșani, un target de 50 de ha de teren, ce urmează să fie împădurite integral. Pe alte 51 de ha se vor realiza lucrări de completare în plantații ca urmare a pierderilor, totalul de puieți pregătit pentru această primăvară fiind de peste 430.000, aceștia provenind din pepinierele proprii D.S. Bugetul total al lucrărilor de regenerare programate pentru 2021 este de 4,9 milioane de lei, 1 milion reprezentând lucrările din această primăvară.

Stirea anterioara

IJJ Botoșani: Jandarmii au dreptul să legitimeze, să efectueze control corporal asupra persoanei și bagajului acesteia în cadrul unor proteste

Stirea Urmatoare

Pomul de Crăciun, ediția 2024 - FOTO

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.