Viitoarea autostradă Pașcani-Suceava a primit acordul de mediu

Viitoarea autostradă Pașcani-Suceava a primit acordul de mediu

Acordul de mediu pentru proiectul „Autostrada Pașcani-Suceava”, propus a fi amplasat în județele Botoșani, Suceava și Iași, a fost semnat astăzi, în prezența ministrului  Mircea Fechet, de către președintele Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, Laurențiu Alexandru Păștinaru.

După ce a fost transmis Acordul de mediu, vor începe demersurile pentru elaborarea Studiului de Fezabilitate pentru acest sector cu o lungime de 61,97 km, iar după aprobarea indicatorilor tehnico-economici se va intra în faza de elaborare a ProiectuluiTehnic și ulterior de execuție a lucrărilor.

Pentru sectorul Suceava-Siret, la începutul anului viitor autoritățile speră să finalizeze Studiul de Fezabilitate (după obținerea acordului de Mediu). Și acest proiect, după aprobarea indicatorilor tehnico-economici, ulterior a execuției lucrărilor pe cei 55,7 km.

„Mă bucur că prin semnarea acestui acord de mediu mai adăugăm o bornă la autostrada A7, un important proiect de infrastructură rutieră din România. Este o investiție majoră pentru prezent, dar mai ales pentru viitor. Pentru realizarea acestui proiect, MMAP a răspuns cu promptitudine, a emis acordurile de mediu în timp util, după o atentă analiză a soluțiilor propuse în ceea ce privește protejarea mediului în timpul realizării acestor lucrări și, mai ales, la finalul lor. Autostrada se află în vecinătatea a numeroase arii naturale protejate de interes național și comunitar și devine o legătură între ele, o oportunitate pentru oameni, români și străini, de a descoperi frumusețile zonei și va aduce un echilibru de dezvoltare între regiunile țării noastre. Sunt convins că A7 va duce la dezvoltarea acestei zone a țării noastre, va susține dezvoltarea economiei și a turismului. Moldova este o zonă dăruită cu o natură superbă, cu multe situri și locuri istorice, ce merită să fie cunoscute de cât mai multă lume. Cred că autostrada va contribui și la creșterea nivelului de trai al cetățenilor din acest areal” a declarat ministrul Mircea Fechet.

Autostrada „Moldovei” A7 are aproape 450 km de la Ploiești (Dumbrava/A3) și până la Siret, la granița cu Ucraina.

Stirea anterioara

Șoferi sub influența alcoolului depistați în trafic la volan

Stirea Urmatoare

Ultima formă a proiectului de OUG: Salarii şi sporuri plafonate, concediu medical plătit doar cu 65%

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.