Activități dedicate Zilei Internationale a Cartii pentru Copii, organizate de Biblioteca Județeană Botoșani

Activități dedicate Zilei Internationale a Cartii pentru Copii, organizate de Biblioteca Județeană Botoșani

Marcata anual pe 2 aprilie, data la care s-a născut, în urmă cu 216 ani, cel mai indragit autor de basme, Hans Christian Andersen, Ziua Internationala a Cartii pentru Copii reprezintă prilejul cel mai bun pentru promovarea literaturii pentru copii și pentru stimularea dorinței de lectura a celor mai mici cititori. 

Și tot ca în fiecare an, momentul va fi marcat cum se cuvine de Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani, printr-o serie de activități organizate de bibliotecari, în colaborare cu instituții de învățământ din județ.

Astfel, miercuri 31 martie, începând cu ora 10:00, bibliotecarii îi invită pe prichindeii Grădiniței PP nr. 14 Botoșani, la o întâlnire cu personajele din cele mai frumoase povesti incluse în planul de lectură. În fața unui public exigent, oaspeții grădiniței vor citi basmele propuse de doamnele educatoare, încercând să intre cât mai bine în pielea unor eroi celebri ai poveștilor românești: Prâslea, Făt-Frumos, Harap-Alb, Ileana Cosânzeana sau chiar Cocoșul din „Punguța cu doi bani”. 

Activitatea face parte din proiectul „Citește-mi 100 de povești”, organizat Școala Gimnazială nr. 11 Botoșani și Grădinița PP nr. 14 Botoșani în colaborare cu Biblioteca Județeană „Mihai Eminescu” Botoșani. 

Elevii Liceului „Demostene Botez” Trușești, in parteneriat cu Parohia Ionășeni, vor desfășura în ziua de 2 aprilie activitatea ”Cititul, hrana pt suflet...”. Organizată exclusiv în mediul on-line, cu sprijinul filialei nr. 2 Grivița a Bibliotecii Județene, manifestarea se dorește a fi o invitație la lectură transmisă de adolescenți, micilor cititori. Proiectul consta in activitati practice care îmbină lectura și desenul. Copiii au realizat desene inspirate de cartea care i-a impresionat cel mai mult, dar și o serie de înregistrări video care să stârnească interesul pentru lectura 

În incinta Secției de împrumut carte pentru copii, va fi vernisată expoziția de desene și lucrări plastice „Pe aripi de primăvară”. Realizate de copiii grupei mici de la Grădinița nr.25 Botoșani, coordonați de doamnele educatoare Laura Bârsan și Viorica Preuteși, lucrările micuților artiști vor putea fi admirate pe pagina de Facebook a Bibliotecii Județene Botoșani.

Stirea anterioara

CJ Botoșani: Milioane de lei investite în case protejate

Stirea Urmatoare

Un sortiment de ciocolată din Lidl a fost retras de la vânzare. Ce au descoperit inspectorii ANSVSA

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.