Invitație la hramul parohiei Dealu Mare – Dorohoi 20 iulie – Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul

Invitație la hramul parohiei Dealu Mare – Dorohoi 20 iulie – Sfântul Mare Prooroc Ilie Tesviteanul

Pentru parohia noastră, ziua de 20 iulie, este una de mare bucurie și de frumoase împliniri, pentru că este ziua în care își cinstește ocrotitorul și mijlocitorul înaintea tronului Sfintei Treimi și în care ne amintim de binecuvantarile pe care Bunul Dumnezeu, pentru rugăciunile sfântului Său, ni le-a dat, și de toți binefăcătorii bisericii noastre care ne sunt alături în lucrările și activitățile pe care parohia noastră le desfășoară, începând cu anul 2006.

Bucuria hramului și din acest an este însoțită de binecuvântarea IPS Teofan pentru aducerea spre închinare, în perioada 18-21 iulie, a moaștelor Sfântului Nicolae și ale Sfinților mucenici și doctori fără de arginți Epictet și Astion, de la Mănăstirea „Sfânta Treime” din localitatea Știubieni, protopopiatul Săveni, județul Botoșani.

Cu acest prilej, aducem mulțumiri enoriașilor noștri care ne ajută la buna organizare a hramului, credincioșilor și binefăcătorilor care au contribuit la zidirea și înfrumusețarea bisericii parohiale.

Programul slujbelor pentru această sărbătoare este următorul:
Duminică, 16 iulie, acatistului Sf. Nicolae și slujba Sfântului Maslu, ora 17.00 (vor fi aduse sfintele moaște de la Mănăstirea Știubieni).
Marți, 18 iulie, acatistul Sfinților Epictet și Astion, ora 17.00.
Miercuri, 19 iulie, slujba Vecerniei mari și a Litiei, ora 17.00.
Joi, 20 iulie, slujba Utreniei, acatistul Sfântului Ilie și Sfânta Liturghie, ora 8.00.

Stirea anterioara

A doua zi în Tabăra „Căutându-l pe Eminescu” Ipoteşti - FOTO

Stirea Urmatoare

Casă din județ în pericol din cauza unui incendiu izbucnit în jurul coșului de fum

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.