Start înscrieri - Maratonul Nordului 2021
Maratonul Nordului a fost printre puținele competiții care au reușit în 2020 să-și urmeze programul stabilit. Am fost și norocoși, dar dorim să mulțumim tuturor sportivilor și celor implicați pentru că ne-au fost alături și au respectat regulile sanitare.
În 2021 pregătim o nouă ediție Maratonul Nordului, cu cele 2 competiții ale sale mtb și trail. Începând cu 1 februarie sportivii și pasionații de sport sunt invitați pe www.maratonulnordului.ro unde se pot înscrie la competițiile nordului extrem.
Taxe Speciale - Early Bird
În perioada 1-10 februarie cei mai nerăbdători și pasionați dintre participanți, vor beneficia și de un pachet special pentru participarea la ambele competiții.
Persoanele cu dizabilități, copiii instituționalizați și toate persoanele peste 65 de ani, beneficiază de înscriere gratuită în orice moment al calendarului de înscrieri.
Ediția 2021
Cele 2 competiții marca MN, Maratonul Nordului MTB Pomârla (ediția a 11-a/ Pomârla) și Maratonul Nordului Teioasa Trail (ediția a 4-a, Darabani), vă propun trasee pentru toate categoriile de vârstă, masculin și feminin, amatori și profesioniști, în unele dintre cele mai frumoase zone ale județului Botoșani. Competiția sportivă se desfășoară în cadrul festivalului Zilele Nordului, aflat la a 8-a ediție în 2021, la Darabani în ultimul weekend din luna august.
Social
Maratonul Nordului încurajează practicarea sportului la orice vârstă, respectul față de natură și mediul înconjurător, folosirea mijloacelor alternative de deplasare în locul celor tradiționale.
Prin Fondul de Biciclete și Pădurea Nordului, în fiecare an copiii cu posibilități materiale reduse din satele nordului, primesc în dar biciclete pe care să le folosească pentru a merge la școală sau pentru a face sport. Au loc acțiuni de ecologizare a traseelor, a zonelor turistice de interes local și zonal și se intenționează inclusiv acțiuni de împădurire.
Fondurile sunt alimentate de către donatori și de către principalii parteneri Primăria Pomârla și Primăria Darabani.
Maratonul Nordului este organizat de către Club Sportiv Nord în parteneriat cu Primăria Pomârla, Primăria Darabani, dar și cu ajutorul unor parteneri privați: AQUA Carpatica, Darex Auto, EthicSport România, ActivExplore, FIR Maraton, DJST Botoșani, Cadasplan Solutions, Miracom și a peste 100 de voluntari.
Vă așteptăm în nord la o nouă ediție Maratonul Nordului!
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.