Tichete sociale de Crăciun. Distribuirea se va desfășura între 9 și 17 decembrie 2024
Ministerul Dezvoltării reduce chiriile pentru locuințele ANL
Pentru a veni în sprijinul chiriașilor cu venituri mici din locuințele construite prin Agenția Națională pentru Locuințe (ANL), Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (MDRAPFE) a inițiat o procedură de reducere a modului de calcul a chiriilor. Prevederile sunt cuprinse în proiectul de Ordonanță de urgență pentru modificarea şi completarea Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe.
Proiectul se află în consultare publică și are în vedere diminuarea chiriei, deoarece sumele plătite în prezent sunt considerate de chiriașii ANL ca fiind mari, în condițiile în care “Programul de construcții locuințe pentru tineri, destinate închirierii” se adresează tocmai tinerilor cu venituri reduse.
Proiectul legislativ prevede că nivelul maxim al chiriei nu poate depăși:
a) 10% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mic sau egal cu salariul minim brut pe ţară garantat în plată, stabilit prin hotărâre a Guvernului;
b) 20% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât salariul minim brut pe ţară garantat în plată şi care nu depăşeşte cu 100% salariul minim brut pe ţară garantat în plată;
c) 30% din venitul mediu brut lunar pe membru de familie, calculat în funcție de veniturile realizate în ultimele 12 luni, în cazul în care venitul brut pe membru de familie este mai mare decât 100% din salariul minim brut pe ţară garantat în plată, dar nu mai mult de 5000 lei.
Observaţiile şi propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa Ministerului Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, Bd. Libertăţii, nr. 16, Latura Nord, sector 5, Bucureşti – Direcţia Generală Juridică, Relaţia cu Parlamentul şi Afaceri Europene, la adresa de e-mail [email protected] sau la numărul de fax 0372.114.569.
Termenul limită până la care se pot transmite propuneri este de 10 zile calendaristice de la publicarea anunțului.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.