Astăzi începe la Ipotesti cea de a III-a ediţie a taberei foto „Căutându-l pe Eminescu”

Astăzi începe la Ipotesti cea de a III-a ediţie a taberei foto „Căutându-l pe Eminescu”

Memorialul Ipoteşti – Centrul Naţional de studii Mihai Eminescu în parteneriat cu Fundaţia Judeteana pentru Tineret Botosani, Clubul Fotografilor Focus Botoşani, cu participarea membrilor Clubului Fotografilor din Iaşi, Clubului Fotografilor Suceveni, a Asociaţiei Pasionatilor de Fotografie Bacău şi cu sprijinul Consiliului Judeţean Botoşani organizează, în perioada 26-29 iulie 2018, ediţia a III-a a taberei de fotografie Căutându-l pe Eminescu.

La ediţia a III-a, organizatorii si-au propus să realizeze mai multe sesiuni foto, prezentări şi demonstraţii fotografice. Fotografi din Botoşani, Iaşi, Bacău şi Suceava vor participa la ateliere de fotografie, coordonate de Andrei Baciu, fotograf profesionist precum şi la o prezentare a unei game variate de aparate Olympus, prezentare sustinuta de fotograful profesionist Mircea Bezergheanu.
La activităţi vor putea participa gratuit pe langă fotografii veniţi în tabară şi pasionaţii de fotografie din Botoşani indiferent de nivelul de pregătire a acestora, doritorii putând opţine mai multe detalii despre programul activităţilor pe pagina de facebook a clubului: facebook.com/ClubFotoFocus.

Cele mai reuşite fotografii realizate de participanţii la tabără se vor regăsi în cadrul unei expoziţii itinerante organizată la Memorialul Ipoteşti şi la cluburile foto participante la acest proiect.

Deschiderea Taberei de artă fotografică intitulată „Căutându-l pe Eminescu“, ediţia a III-a va avea loc astăzi începând cu ora 17:00 în prezenţa organizatorilor dar şi a fotografilor din judeţele Iaşi, Botoşani, Suceava şi Bacau.

Programul zilei de vineri va debuta cu o tură fotografică în zona Ipoteştiului unde fotografii vor putea surprinde rasăritul pe meleagurile eminesciene. Începând cu ora 10:00 artistul fotograf Andrei Baciu va susţine O viziune asupra Fotografiei în care vor fi prezentate elemente fotografice generale precum şi reguli, clişee sau genuri fotografice. Dupa ora 14:00 tot Andrei Baciu va prezenta şi realizarea unui proiect e-book fotografic prin text și imagine precum şi analiza e-book-ului Viața și întâmplările din jurul podului de la Blejoi. Ziua se va încheia după ora 18:00 cu o altă tură fotografică.

Ziua de sâmbătă va debuta începând cu ora 10:00 cu Puterea metaforică a Fotografiei, prezentare susţinută de Andrei Baciu. După ora 14:00 fotografii prezenţi vor descoperi Avantajele sistemelor Olympus, prezentare susținută de Mircea Bezergheanu urmând ca mai apoi să asiste şi la o demonstrație practică pentru participanți, cu camerele Olympus.

Duminică participanţii vor asista la slujba de liturghie urmând ca mai apoi să plece într-o primă tură fotografica pe traseul Ipotești – Botoșani – Gorbanești (Mihai Eminescu) – Ipotești. După ora 14:00 o altă tură foto va avea loc pe traseul Ipotești – Tudora (Canton Pleșa) – Vorona (Mănăstirea Voronei) – Ipotești.

Stirea anterioara

Sfaturi pentru cumpărătorii din supermarket: aşezaţi toate produsele pe banda casei de marcat în caz contrar, sunteţi acuzaţi de furt

Stirea Urmatoare

Alimente care ne schimbă mirosul corporal

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.