Două mașini, implicate într-un accident rutier violent. Au fost rănite patru persoane - FOTO
Regulile care trebuie respectate pentru a putea vota la alegerile locale din 27 septembrie. Cei cu temperatură de peste 37,3 vor avea o cabină de vot specială
Executivul a adoptat la începutul săptămânii hotărârea de guvern privind prelungirea stării de alertă, iar printre noile măsuri se regăsesc şi regulile care trebuie respectate la alegerile locale din 27 septembrie.
Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a anunţat care sunt noile reguli pentru votul de la alegerile locale din 27 septembrie.
Alegătorul care prezintă la triajul observațional acea temperatură de peste 37,3, va avea prioritate, va merge direct către o urnă și o cabină de vot dedicată din acel moment. „Se alege una din urne care va deveni din acel moment și urnă, dar și cabină de vot dedicată. Acea cabină de vot dedicată este cabina de vot în care vor merge din acel moment doar cei care vin cu simptome sau febră. Se va dezinfecta după fiecare participant”, a explicat Nelu Tătaru.
Urna mobilă va merge întâi la cei care au patologie non-COVID, urmând secundar cei care se află în izolare sau în carantină, a mai ministrul Sănătății.
Regulile care trebuie respectate pentru a putea vota la alegerile locale din 27 septembrie
Purtarea măştii de protecţie, care să acopere nasul şi gura, este obligatorie pentru toți participanții la procesul electoral pe toată perioada în care se află în sediul secţiei de votare şi în localul de vot, conform Hotârârii de Guvern care prelungeşte starea de alertă.
Președintele biroului electoral al secției de votare sau locțiitorul acestuia, după caz, se va asigura că numărul total al persoanelor care sunt prezente în același timp în localul de vot, exceptând alegătorii, nu va fi mai mare de 15.
Accesul în localul de vot se va face eșalonat, astfel încât în sala unde se votează să nu fie prezenți, în același timp, mai mult de 5 alegători și să se respecte distanțarea de minimum 1 metru între persoane.
Alegătorii sunt obligați să își dezinfecteze mâinile la intrarea în sediul secţiei de votare şi localul de vot și la ieșirea din acestea.
Se va evita contactul fizic cu membrii biroului electoral al secției de votare în timp ce alegătorul semnează în lista electorală, la preluarea buletinelor de vot și a ștampilei cu mențiunea „VOTAT”.
După exercitarea dreptului de vot, alegătorul își va aplica singur, la indicația și sub supravegherea membrilor biroului electoral al secţiei de votare, timbrul autocolant ori ştampila cu menţiunea „VOTAT”, după caz, pe actul de identitate sau documentul de identitate.
De asemenea, potrivit HG, urna specială se va deplasa mai întâi la adresele solicitanților din alte cauze decât COVID-19.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.