Accident rutier, în această seară, cinci persoane și două mașini implicate
Acţiuni ale jandarmilor în pieţe pentru combaterea contrabandei cu ţigări
Trei dosare cu acte de sesizare a organelor de urmărire penală şi 238 de pachete de ţigări de contrabandă ridicate în vederea confiscării reprezintă rezultatul acţiunilor întreprinse de jandarmii botoşăneni, pe linia combaterii comerţului ilegal cu produse accizabile, în perioada 23 – 25 ianuarie 2016.
Cele trei persoane depistate de lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Botoşani în zona Pieţei Centrale ofereau spre comercializare trecătorilor pachete de ţigări neaccizate şi pentru care nu au putut prezenta documente justificative, nefiind autorizate să desfăşoare activităţi de comerţ.
În total, de la începutul anului 2016, cinci persoane au fost conduse la sediul inspectoratului şi s-au ales cu ,,marfa” confiscată, după ce în cursul anului trecut jandarmii au întocmit nu mai puţin de 29 de dosare cu acte de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de contrabandă şi au ridicat în vederea confiscării aproximativ 4000 de pachete de ţigări, pe care le-au predat Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul I.P.J. Botoşani, în vederea continuării cercetărilor.
Acţiunile specifice pe linia contrabandei cu ţigări sunt executate în special în pieţe agroalimentare, precum şi în apropierea acestora, zone cunoscute din acest punct de vedere.
Conform prevederilor Codului Vamal, ,,deţinerea şi comercializarea bunurilor sau a mărfurilor care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârşirii acesteia” este asimilată infracţiunii de contrabandă , fiind pedepsită cu închisoare de la 2 la 7 ani şi interzicerea unor drepturi
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.