Bestia cu chip de om. Bărbat cercetat pentru că agresa un cal

Bestia cu chip de om. Bărbat cercetat pentru că agresa un cal

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Sculeni efectuează cercetări cu privire la un bărbat, care conducea un autoturism marca Toyota Avensis Verso, radiat din circulaţie de autorităţile din Lituania.

În data de 29 iunie a.c, în jurul orei 10.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Sculeni s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control necesare trecerii frontierei o persoană cu cetățenie română şi R. Moldova, în vârstă de 32 de ani, la volanul unui autoturism marca Toyota Avensis Verso, pe care erau aplicate plăcuţe de înmatriculare lituaniene.

Existând suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor prezentate la control pentru autoturismul în cauză, colegii noştri au procedat la efectuarea unor verificări suplimentare, în urma cărora au constatat faptul că mijlocul de transport figurează ca fiind radiat din circulaţie de autorităţi din data de 25.02.2020.

Cu privire la cele constatate, bărbatul a declarat că a cumpărat autoturismul de la o persoană ale cărei date de identificare nu le cunoaşte, plătind suma de 2650 de euro. Acesta a mai adăugat că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul în cauză este radiat din circulaţie de autorităţi.

În cauză, se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie sau conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu efectuează cercetări în privinţa unui vrâncean care a fost observat lovind fără milă un cal.

În data de 29 iunie a.c, în jurul orei 15.30, pe timpul desfăşurării unei misiuni specifice de supraveghere şi control în zona de competenţă, un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Fălciu - I.T.P.F. Iași a observat, în balta Pruteţ de pe raza localităţii Bogdăneşti, comuna Fălciu, un bărbat ce lovea fără milă un cal, obligându-l prin lovituri repetate şi violente cu pumnii şi cu căpăstrul, să intre în apa şi scufundându-l de mai multe ori cu capul în apă.

S-a procedat la legitimarea persoanei, ocazie cu care s-a stabilit că bărbatul este cetăţean român, în vârstă de 30 de ani, din judeţul Vrancea.

În momentul în care colegii noştri i-au atras atenţia că rănirea sau schingiuirea animalelor este o faptă sancţionată de codul penal, bărbatul a precizat pe un ton iritat şi agresiv că este proprietarul calului şi că se comportă cu el aşa cum doreşte, în tot acest timp continuând să-l agreseze.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunii de rănirea sau schingiuirea animalelor, dosarul urmând a fi predat, cu declinare de competenţă, autorităţii legale competente în soluţionare.

Stirea anterioara

Și-a luat țeapă cu o mașină „de nerefuzat”. Ce au descoperit polițiștii de frontieră

Stirea Urmatoare

Copil plecat cu colindul găsit de jandarmi după ce s-a rătăcit în Ajun

Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.

NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.

Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.