Măsuri de ordine publică pentru meciul dintre F.C. Botoșani și Universitatea Craiova
Biciclist luat pe capotă după ce nu a acordat prioritate unui autoturism
Un tânăr de 25 de ani care se deplasa cu bicicleta, miercuri 4 iulie, pe raza localităţii Ştefăneşti, a efectuat un viraj la stânga fără a acorda prioritate de trecere unui autoturism condus regulamentar din sens opus de un bărbat de 56 de ani, împrejurare în care a intrat în coliziune cu acesta.
În urma impactului a rezultat vătămarea corporală a biciclistului, care a fost transportat la o unitate medicală în vederea acordării îngrijirilor de specialitate. Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.
În cauză a fost întocmit un dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă, urmând ca la finalizarea acestora să fie propusă o soluţie procedurală.
Va rugam sa folositi un limbaj decent; mesajele postate vor fi validate de un Moderator inainte de a fi publicate pe site.
NOTA: Va rugam sa comentati la obiect, legat de continutul prezentat in material. Orice deviere in afara subiectului, folosirea de cuvinte obscene, atacuri la persoana autorului (autorilor) materialului, afisarea de anunturi publicitare, precum si jigniri, trivialitati, injurii aduse celorlalti cititori care au scris un comentariu se va sanctiona prin cenzurarea partiala a comentariului, stergerea integrala sau chiar interzicerea dreptului de a posta, prin blocarea IP-ului folosit.
Site-ul www.ziarebotosani.ro nu raspunde pentru opiniile postate in rubrica de comentarii, responsabilitatea formularii acestora revine integral autorului comentariului.